Chisăliță, AEI: România ar fi trebuit să pună în funcțiune noile capacități de producție înainte de închiderea celor existente
Într-o analiză publicată recent, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, susține că România nu a reușit să își protejeze sistemul energetic prin tranchilizarea noilor capacități de producție înainte de a închide cele existente. Aceastăă abordare a dus la o vulnerabilizare îngrijorătoare a infrastructurii energetice, susține expertul.
Chisăliță subliniază, de asemenea, că România s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să elimine treptat capacitățile de producție pe bază de lignit și huilă, iar starea actuală a proiectelor demonstrează o disfuncție gravă în implementarea acestora. Statul român a prezentat un plan complex în fața Bruxellului, în care propunea închiderea grupurilor pe cărbune și construcția de centrale moderne pe gaze naturale.
Conform spuselor sale, se preconiza construirea unei centrale moderne de aproximativ 475 MW la Turceni și alte 850 MW la Ișalnița, totalizând o capacitate nouă de 1.325 MW, flexibilă și adaptabilă. În teorie, tranziția energetică părea să fie una eficientă, dar în realitate, România s-a confruntat cu o serie de întârzieri critice.
Dumitru Chisăliță afirmă că întârzierea în derularea proiectelor a fost evidentă, subliniind că, în loc de construcții, au avut loc doar închideri. La Ișalnița, sesiunea de înscriere a fost deschisă abia în septembrie 2023, cu un contract de finanțare estimat la aproximativ 253 milioane euro, semnat abia în februarie 2024, iar licitația pentru construcție a fost lansată în martie 2025.
Acesta a adăugat că, în ciuda amenajărilor inițiale, procedura de licitație a fost anulată din nou în februarie 2026 din cauza lipsei ofertelor conforme. La Turceni, procesul a fost similar, cu o singură ofertă primită în februarie 2026, la un preț estimat de 525 milioane euro plus TVA, subliniind că, chiar dacă ar fi fost acceptată imediat, durata de proiectare și construcție se estima a fi de 36 de luni, ceea ce ar duce la finalizarea centralei abia după 2029.
Chisăliță atrage atenția asupra riscurilor economice și financiare generate de aceste întârzieri, remarcând că, pe lângă pierderile de timp, s-au distrus și logica și structura de finanțare a proiectelor. Creșterea costurilor proiectelor amenință feazibilitatea acestora, dat fiind că banii europeni nu acoperă integral investițiile necesare, necesitând contribuții suplimentare din partea acționarilor și financiare. Această situație denotă un management defectuos al resurselor și o disperare în implementarea strategiilor de tranziție energetică.
Chisăliță concluzionează că închiderea centralelor pe cărbune este o acțiune relativ simplă, care poate fi realizată rapid, însă construcția de centrale moderne pe gaze necesită un proces complex care implică ani de planificare, proiectare și execuție. El subliniază că România a tratat închiderea și construcția cu același orizont temporal, fără a lua în considerare realitățile de execuție, rezultând într-o situație incertă pentru viitorul energetic al țării.
În contextul actual, proiectele de la Ișalnița și Turceni au devenit simboluri ale unei tranziții energetice gestionate ineficient. Chisăliță avertizează că există riscul ca aceste centrale să nu fie niciodată construite, lăsând România fără capacitate energetică de înlocuire și fără banii cheltuiți pentru a susține această infrastructură absentă. Această realitate, promite expertul, este o definiție emblematică a eșecului în gestionarea unei investiții strategice, ilustrând paradoxul unei structuri administrative avansate în jurul unor proiecte inexistente.
