Creșterea economică puternică readuce în discuție riscul unor dobânzi mari pe termen lung
Activitatea economică se intensifică de ambele părți ale Atlanticului, iar indicele PMI – un indicator cheie care măsoară starea de sănătate a sectoarelor manufacturier și al serviciilor – a înregistrat rezultate solide. Indicele PMI compozit din Statele Unite a urcat la 58,4, cel mai ridicat nivel din 2021, în timp ce valoarea din zona euro a ajuns la 53,1, depășind așteptările.
În mod normal, această combinație ar spori încrederea în venituri, profituri și investiții corporative, mai ales după un trimestru puternic de creșteri ale profiturilor atât în cadrul indicelui Stoxx 600, cât și al indicelui S&P 500. Cu toate acestea, în contextul inflației persistente și al randamentelor ridicate ale obligațiunilor, investitorii revin la ideea că veștile economice bune ar putea fi de rău augur pentru piețele financiare.
Costurile de producție cresc, iar băncile centrale nu se grăbesc să reducă dobânzile
Expansiunea economică vine la pachet cu presiuni reînnoite asupra costurilor. Companiile raportează creșteri mai rapide ale costurilor de producție, inclusiv ale energiei, salariilor și cheltuielilor din lanțul de aprovizionare. O economie mai puternică poate absorbi aceste șocuri, dar această reziliență reduce urgența ca băncile centrale să scadă ratele dobânzilor. Prin urmare, piețele trebuie să ia în calcul posibilitatea ca politica monetară restrictivă să rămână în vigoare pentru o perioadă mai lungă de timp.
Apare astfel o capcană: creșterea economică rămâne suficient de puternică pentru a amâna reducerile de dobândă, în timp ce inflația rămâne suficient de ridicată pentru a împiedica băncile centrale să declare victoria.
Randamentul de peste 5% la obligațiunile americane scumpește tot creditul
O altă zonă evidențiază această realitate: obligațiunile de stat. Când randamentul obligațiunilor de stat americane pe zece ani depășește 5%, efectul se propagă în întregul sistem financiar: creditele ipotecare, împrumuturile corporative, costurile de refinanțare și evaluările acțiunilor devin mai scumpe.
În cazul acțiunilor, mecanismul este simplu. Un randament al obligațiunilor de stat mai ridicat crește rata de actualizare aplicată profiturilor viitoare ale companiilor, reducând valoarea actualizată a fluxurilor de numerar. Acest lucru este deosebit de incomod pentru companiile ale căror evaluări depind în mare măsură de profiturile din viitorul îndepărtat, precum și pentru companiile cu datorii ridicate.
Presiunea este mai directă pentru companiile mai mici. Conform unei analize realizate de Goldman Sachs, aproximativ 32% dintre companiile din indicele Russell 2000 au împrumuturi cu dobândă variabilă, comparativ cu doar 6% dintre companiile din indicele S&P 500. Pentru marile companii cu lichidități abundente, un randament de 5% reduce în principal valorile de piață prin creșterea ratei de actualizare. Pentru firmele mai mici și îndatorate, acesta crește rapid costurile de împrumut, presiunea de refinanțare și cheltuielile cu dobânzile.
Petrolul scump și concentrarea pieței alimentează incertitudinea
Randamentul obligațiunilor de stat ale Trezoreriei SUA pe zece ani a depășit pragul de 5,20%. În paralel, indicele S&P 500 se află foarte aproape de maximele istorice, la doar puțin peste 1% distanță. Acțiunile din sectorul tehnologic și al semiconductorilor au acționat ca niște amortizoare ale scăderilor din alte sectoare, susținute de așteptările privind profiturile legate de inteligența artificială și de rapoarte financiare mai solide.
Această reziliență maschează însă presiunile din sectoarele industrial, al bunurilor de consum, imobiliar, al utilităților și al companiilor mai mici. Piața nu se bucură de o creștere generalizată, ci de una susținută de un grup relativ restrâns de companii mari cu potențial de creștere, iar investitorii încep să se îngrijoreze cu privire la această concentrare.
Petrolul adaugă un alt element de incertitudine. Revenirea prețului petrolului Brent la peste 100 de dolari pe baril – situându-se în prezent în jurul valorii de 106 dolari – mărește riscurile de inflație tocmai în momentul în care băncile centrale au nevoie de dovezi că presiunile asupra prețurilor sunt în scădere.
Piețele se confruntă acum cu două riscuri opuse: o posibilă corecție în cazul în care randamentele obligațiunilor cresc în continuare sau o creștere care îi lasă în urmă pe investitorii prudenți dacă inflația se temperează, tensiunile geopolitice se atenuează sau profiturile din sectorul tehnologic continuă să depășească așteptările. Întrebarea cheie nu mai este dacă economia crește, ci cum și cât timp companiile și consumatorii pot susține creșterea economică, plătind în același timp costurile mai ridicate ale împrumuturilor necesare pentru a ține inflația sub control.
