Ucraina își consolidează rezervele de gaze înaintea iernii, în ciuda atacurilor rusești
Ucraina a acumulat în depozitele subterane aproximativ 16 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cel mai ridicat nivel din 2020 încoace, pregătindu-se astfel pentru sezonul rece în pofida intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice. Anunțul a fost făcut de Sergii Fedorenko, directorul general interimar al companiei de stat Naftogaz, într-un interviu acordat Reuters.
Potrivit oficialului, instalațiile Naftogaz au fost vizate de peste 400 de atacuri de la începutul anului, de două ori mai multe decât în 2025. Au fost afectate unități de producție, procesare și transport al petrolului și gazelor, precum și centrale termice din regiunile apropiate de front.
„Anul acesta, majoritatea instalațiilor noastre au fost atacate. Ne consolidăm apărarea și măsurile de protecție”, a declarat șeful Naftogaz.
În sezonul precedent de încălzire, Ucraina a pornit cu rezerve de sub 14 miliarde de metri cubi, iar guvernul estimează că sunt necesare cel puțin 13,2 miliarde de metri cubi pentru a trece iarna. Creșterea stocurilor a fost favorizată și de scăderea consumului industrial, după ce bombardamentele rusești au dus la închiderea unor fabrici.
Naftogaz estimează că cererea de gaze va coborî la aproximativ 20 de miliarde de metri cubi în 2026, față de 21 de miliarde în anul anterior. Compania continuă să repare instalațiile distruse, însă Fedorenko avertizează că situația rămâne imprevizibilă.
„În fiecare dimineață mă trezesc și îmi verific telefonul pentru a vedea dacă vreuna dintre instalațiile noastre a fost lovită peste noapte”, a afirmat el.
Ucraina rămâne un importator net de gaze naturale și nu mai cumpără direct gaze rusești din 2015, aprovizionându-se în principal prin Polonia, Slovacia și Ungaria.