Peste 500.000 de manifestanţi în Franţa împotriva costului ridicat al vieţii
Peste 500.000 de persoane au participat sâmbătă la acţiuni şi defilări organizate în întreaga Franţă împotriva costului ridicat al vieţii, potrivit bilanţului anunţat de sindicatul CGT, care a cerut guvernului „să înceteze reprimarea”, după confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine.
„Guvernul trebuie să înceteze să reprime şi să răspundă imediat revendicărilor sociale”, a transmis sindicatul, aflat printre organizaţiile care au lansat apelul la mobilizare. Acesta a salutat o „nouă mare zi de mobilizare, cea mai importantă de la sfârşitul verii”, cu „1.750 de adunări şi manifestaţii în toată Franţa” şi „peste 500.000 de manifestanţi” înregistraţi la ora locală 17:00 (15:00 GMT).
Incidente violente la Saint-Etienne şi Lille
La Saint-Etienne, în centrul Franţei, unui manifestant i-a fost smulsă mâna de o grenadă lansată de forţele de ordine, a declarat o sursă apropiată dosarului. Este o nouă mutilare după cea produsă la Lens, în nordul Franţei, la începutul lunii octombrie, în cadrul unei zile de mobilizare la scară naţională împotriva scumpirii vieţii.
La Lille, în nordul Franţei, unii manifestanţi au forţat mai multe intrări în primărie, iar o parte au reuşit să pătrundă înăuntru, vandalizând încăperi şi fugind rapid. De asemenea, confruntări violente între sute de persoane şi poliţişti au avut loc în centrul oraşului, în marja unei manifestaţii dorite paşnice.