Home Actualitate ProfesionalăIncendiu la CET 1 Iași: flăcările cuprind primul etaj al unei hale industriale

Incendiu la CET 1 Iași: flăcările cuprind primul etaj al unei hale industriale

by M Daniela
Incendiu la CET 1 Iași: flăcările cuprind primul etaj al unei hale industriale

Incendiu la CET 1 Iași: flăcările se manifestă la primul etaj al unei hale industriale

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au intervenit, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un transformator electric situat în incinta CET 1, pe Calea Chișinăului din municipiul Iași.

Conform ISU Iași, incendiul se manifesta la primul etaj al unei hale industriale, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, din suprafața totală a halei de aproximativ 5.000 de metri pătrați. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă, iar echipajele de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Iași au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului, precum și pentru limitarea propagării flăcărilor.

„În total, la locul evenimentului au fost mobilizate șapte mijloace de intervenție, cu echipajele aferente. Intervenția este în dinamică. Recomandăm cetățenilor să evite zona intervenției, să păstreze o distanță de siguranță față de instalațiile electrice și să respecte indicațiile echipajelor de intervenție. Până în acest moment, nu au fost înregistrate victime”, a transmis ISU Iași.

Primarul Mihai Chirica a declarat că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. „Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri, cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victime, iar în acest moment nu este foc deschis. Persistă însă un miros de ulei încins, dar nu a fost încă raportată cauza incendiului. Motorul e oprit, dar nu a fost afectat. În prezent nu mai avem alimentare cu energie electrică. După intervenția pompierilor vom încerca să trecem pe o linie secundară de alimentare”, a informat primarul Mihai Chirica.

You may also like

Leave a Comment