România urmează să înființeze o Organizație de Management al Destinației la nivel național
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) Naționale, menită să coordoneze promovarea turismului din România. Anunțul a fost făcut public printr-o postare pe rețelele sociale.
Potrivit ministrului, în prezent există 46 de organizații de management al destinației avizate la nivel local, județean și regional, însă lipsește o structură națională care să asigure coordonarea promovării turistice. În același timp, bugetul anual de promovare turistică gestionat de minister este de aproximativ 4,5 milioane de euro, iar finanțarea organizațiilor locale rămâne adesea imprevizibilă.
Documentul de poziționare strategică privind OMD Națională este al treilea publicat pe site-ul Ministerului Economiei, după cele dedicate mecanismului SAFE și reorganizării ROMARM. Subiectul a fost discutat și în cadrul Consiliului Consultativ pentru Turism, inclusiv în ceea ce privește modul de organizare, cine va lua deciziile, cum va fi finanțată structura și cum va fi conectată cu organizațiile deja existente.
Trei variante de organizare și patru de finanțare
Irineu Darău a explicat că documentul analizează trei variante de organizare a OMD Național, de la o structură de tip asociativ, cu participare public-privată, până la o instituție publică, precum și patru variante de finanțare. Printre opțiuni se numără și posibilitatea unui fond dedicat promovării turistice, alimentat prin contribuții din sector, care ar putea genera, potrivit estimărilor din document, un buget anual de 20–30 de milioane de euro.
Ministrul interimar a subliniat că promovarea turistică a României are nevoie de mai multă continuitate, profesionalism și predictibilitate și că un brand de țară puternic nu poate fi construit prin acțiuni izolate, fără o strategie comună și fără resurse care să permită planificarea pe mai mulți ani.
El a precizat că o astfel de strategie nu poate fi elaborată doar de minister, de la București, fiind nevoie de implicarea reală a celor care cunosc industria și destinațiile turistice: hotelieri, operatori de turism, autorități locale, organizații de management al destinației și specialiști în promovare.
Modele europene și finanțarea organizațiilor locale
Potrivit ministrului, au fost analizate modele din nouă state europene pentru a înțelege cum au reușit alte țări să construiască organizații profesioniste de promovare turistică, cu responsabilități clare și cu implicarea industriei în luarea deciziilor. „Putem învăța din ceea ce funcționează deja și putem construi o soluție adaptată realităților din România”, a afirmat Darău.
Acesta a subliniat și importanța ca resursele să nu rămână concentrate exclusiv la nivel național, fiind necesară o discuție despre cum pot beneficia de o finanțare mai predictibilă organizațiile regionale și locale, care cunosc cel mai bine potențialul fiecărei destinații.
„Turismul românesc are nevoie de o viziune pe termen lung, iar înființarea unui OMD Național funcțional, cu o finanțare sustenabilă și cu o implicare reală a industriei, poate fi un pas important în această direcție”, a conchis ministrul interimar al Economiei.