Home Actualitate ProfesionalăREI Grup investește 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan

REI Grup investește 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan

by M Daniela
REI Grup investește 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan

REI Grup investește peste 2,5 milioane de euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan

REI Grup, unul dintre cele mai mari grupuri de consultanță din România specializate în atragerea de fonduri nerambursabile, intră în zona de producție. Compania a demarat lucrările pentru prima sa unitate de producție, o fabrică de pungi din hârtie kraft la Călan, județul Hunedoara, prin societatea REI International Consulting S.R.L.

Investiția totală depășește 2,5 milioane de euro, din care 61,98% reprezintă finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Dezvoltare Regională și Tranziție Justă. Lucrările au început în a doua jumătate a acestui an, iar finalizarea este programată pentru prima jumătate a anului viitor.

Cel puțin 15 angajați, majoritatea din județ

Fabrica va avea minim 15 angajați, iar cel puțin 75% dintre aceștia vor avea domiciliul sau reședința în Hunedoara. O treime din personal va proveni din categorii defavorizate.

Proiectul presupune construirea și dotarea a două corpuri de clădire, cu hale de producție, depozitare și spații administrative, plus amenajări exterioare și racordarea la utilități. Unitatea de producție și hala de depozitare vor ocupa peste 1.000 mp, pe un teren de peste 17.000 mp în Parcul Industrial Călan.

Fabrica va fi complet automatizată și va include o centrală fotovoltaică de 74 kW, formată din 148 de panouri de 500W și un invertor de 60 kW, 14 stâlpi de iluminat exterior cu panouri fotovoltaice autonome, sisteme de climatizare și încălzire cu pompe de căldură aer-aer și o presă de deșeuri care poate reduce volumul depozitat cu până la 90%.

Ambalaje ecologice pentru comerț online și alte industrii

Ambalajele produse la Călan sunt ecologice, biodegradabile și reciclabile. Ele se adresează în principal clienților din e-commerce, sector care generează circa 24% din cererea de ambalaje, dar și industriei alimentare, modei și retailului, cosmeticelor și farmaciilor.

„După mai bine de 15 ani în care am ajutat sute de companii din România să se dezvolte prin fonduri nerambursabile, a venit momentul să punem în practică întreaga noastră expertiză și din postura de investitori în producție locală”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup. Ea a adăugat că decizia vine după o analiză a pieței ambalajelor de hârtie din România și că țara are potențial ridicat de a deservi atât piața locală, cât și exportul.

Interzicerea comercializării pungilor din plastic prin Legea nr. 87/2018 a obligat operatorii economici să introducă pe piață ambalaje reutilizabile și reciclabile, iar pungile din hârtie kraft au devenit alternativa la plastic.

Alegere strategică pentru Călan

Roxana Mircea a precizat că alegerea orașului Călan și a județului Hunedoara a fost o decizie luată încă din 2024, ca răspuns la nevoile socio-economice generate de reducerea producției de energie pe bază de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara și de închiderea activităților miniere estimate începând cu 2030, procese care afectează peste 2.000 de angajați.

„Prin Programul Tranziție Justă, nu doar că vom construi o fabrică modernă, verde și complet automatizată, dar oferim o șansă concretă la recalificare și locuri de muncă sigure pentru persoanele afectate de aceste schimbări structurale”, a mai spus Mircea.

Piața ambalajelor din hârtie, în creștere

Producția totală de saci, pungi și plicuri din hârtie și carton a crescut de la 21.571 tone în 2018 la 22.809 tone în 2022. Segmentul sacilor și pungilor din hârtie cu lățimea bazei de 40 cm a avut cea mai mare pondere, cu 20.312 tone în 2022.

Importurile totale au crescut cu 13% în 2022, la 23.514 tone, principalii furnizori fiind Ungaria, cu 5.703 tone, Polonia, cu 4.379 tone, și Germania, cu 2.516 tone. Exporturile României de pungi și ambalaje din hârtie au ajuns în 2022 la 15.993 tone, cu Franța, Bulgaria, Italia și Grecia ca principale piețe de destinație.

REI Grup reunește REI International Consulting S.R.L., REI Finance Advisors S.R.L. și Touched Marketing S.R.L. Potrivit datelor din 2025, grupul a înregistrat peste 3,8 milioane euro cifră de afaceri pe activitatea de consultanță și are peste 80 de consultanți specializați, cu prezență în 12 orașe.

You may also like

Leave a Comment