Home Actualitate ProfesionalăRiscurile la stabilitatea financiară globală rămân ridicate, iar în Europa cresc

Riscurile la stabilitatea financiară globală rămân ridicate, iar în Europa cresc

by M Daniela
Riscurile la stabilitatea financiară globală rămân ridicate, iar în Europa cresc

BNR: Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate, iar în Europa sunt în creștere

Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate la nivel global, iar în Europa se află chiar pe o traiectorie ascendentă, a declarat Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară a Băncii Naționale a României, la cea de-a 21-a ediție a Conferinței de risc de țară organizată de Coface România.

Oficialul BNR a identificat două categorii principale de riscuri care afectează și România. Primul vizează nivelul foarte mare de îndatorare al multor state, inclusiv al unor economii europene foarte dezvoltate, care au ajuns la un nivel al datoriei guvernamentale mai ridicat decât cel înregistrat după al Doilea Război Mondial. În acest context, statele respective nu mai dispun practic de spațiu de reacție în cazul unei noi evoluții nefavorabile.

În plus, ratele de dobândă cu care se finanțează aceste obligații guvernamentale, dar și cele cu care se va finanța sectorul real, sunt semnificativ mai mari decât ritmul de creștere economică. Scenariul de bază indică astfel o creștere în continuare a nivelului datoriilor, ceea ce impune prudență și generează multiple vulnerabilități.

Al doilea risc semnalat este cel cibernetic. Atacurile asupra firmelor private și asupra instituțiilor statului au devenit atât de sofisticate și presupun resurse financiare atât de mari, încât cel mai probabil multe dintre ele au actori statali în spate și pot produce efecte semnificative. De aceea, mesajul este de consolidare a capacităților de apărare împotriva acestor noi riscuri.

Riscurile specifice României: geopolitică și dezechilibre macroeconomice

În ceea ce privește România, Florian Neagu a evidențiat două riscuri semnificative pentru stabilitatea financiară. Primul este cel geopolitic, care se transmite prin canalul energiei și prin cel al randamentelor, pe fondul orientării investitorilor către locații mai sigure.

Al doilea risc privește dezechilibrele macroeconomice, care se află într-o atenuare față de anul anterior. Oficialul BNR a subliniat că este foarte important ca această tendință de consolidare fiscală să se păstreze.

În acest context, mesajul transmis firmelor este să profite de perioadele de respiro pentru a-și pune cât mai bine bilanțurile în ordine. Florian Neagu a menționat un exercițiu realizat asupra tuturor companiilor care au activat în economia României în ultimii 30 de ani, din care reiese că foarte puține au reușit să își mențină situația financiară în regulă.

Sectorul bancar românesc, peste media UE la indicatorii de sănătate

Potrivit oficialului BNR, indicatorii de sănătate financiară ai sectorului bancar din România sunt, în medie, mai buni decât media Uniunii Europene, cu mențiunea că mediile pot ascunde situații extreme. În aceste condiții, așteptarea este ca sectorul bancar să rămână parte a soluției și să poată susține finanțarea economiei reale, cât și a nevoilor guvernamentale, dacă este lăsat să își desfășoare această misiune.

You may also like

Leave a Comment