Home Actualitate ProfesionalăGrindeanu: Înainte de rectificare e nevoie de prezentarea situației la zi în Parlament

Grindeanu: Înainte de rectificare e nevoie de prezentarea situației la zi în Parlament

by M Daniela
Grindeanu: Înainte de rectificare e nevoie de prezentarea situației la zi în Parlament

Grindeanu: Rectificarea bugetară trebuie precedată de prezentarea situației financiare în Parlament

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că rectificarea bugetară nu poate fi discutată înainte ca situația financiară la zi să fie prezentată în Parlament, potrivit Agerpres.

„Trebuie să începem cu altceva înainte de rectificare, și anume cu prezentarea situației. E nevoie prima dată de a prezenta, noi am dat un termen de două săptămâni – în Parlament situația financiară la zi. Și eu cred că Parlamentul reunit e cel mai bun forum unde se poate face acest lucru, fără niciun fel de, să spunem, nuanțe de lucruri care să ducă spre chestiuni interpretabile, ci pur și simplu ministrul Finanțelor, în primul rând, care e același, trebuie să vină și să spună direct în ce situație ne aflăm, pentru că, în acest moment, din informațiile, multe dintre ele publice, pe care le am, pare că situația financiară e una foarte grea”, a afirmat Grindeanu la Parlament.

Liderul PSD a arătat că există în prezent aproximativ 3 miliarde de euro, potrivit constructorilor din România, pentru lucrări executate și nefacturate, ceea ce înseamnă circa 16 miliarde de lei. La acestea se adaugă, potrivit acestuia, aproximativ 10-12 miliarde de lei necesare pentru asigurarea funcționării statului până la sfârșitul anului și 5 miliarde de lei care trebuie plătite conform sentințelor în justiție.

„Din start, ne ducem, să spunem, peste 30 de miliarde în acest moment, așa, adunând doar trei sume. De aceea, eu cred că e corect (…), eu cred că domnul Nazare, având în vedere că a asigurat o continuitate la acest minister, poate să vină în fața Parlamentului să prezinte românilor situația fiscală la zi. Abia după aceea putem discuta de rectificare și de toate celelalte lucruri”, a spus Grindeanu.

El a adăugat că are încredere în ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, pe care l-a rugat să fie aprobat bugetul în acest an. „Am încredere în domnul Nazare. Am încredere că și ceea ce va prezenta în două săptămâni în Parlament va fi o situație la zi fără interpretări politice, fiindcă până la urmă a asigurat continuitate în acest minister. Știe foarte bine ce are de făcut, sunt convins că știe necesarul în acest moment și pentru rectificare. Și eu l-am mai rugat ceva mai devreme în cabinet, i-am spus că noi trebuie să avem bugetul pe anul 2027 anul acesta. Bugetul pe anul 2027 trebuie să fie aprobat în 2026, nu așa cum s-a întâmplat anul acesta, să-l avem aprobat în aprilie, cred că a fost, ceea ce a dus la multe dezechilibre. Și mi-a spus că ‘da, e posibil și vom face acest lucru’. Și va veni cu bugetul pentru 2027 anul acesta”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

You may also like

Leave a Comment