Home Actualitate ProfesionalăCu cât sunt mai mari prețurile de consum față de media anului 2017

Cu cât sunt mai mari prețurile de consum față de media anului 2017

by M Daniela
Cu cât sunt mai mari prețurile de consum față de media anului 2017

Prețurile de consum din august 2026, de 1,8 ori mai mari față de media anului 2017

Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

Analiza arată că, după o perioadă 2014-2020 în care rata anuală a inflației a înregistrat valori reduse, ce nu au depășit 4,6%, începând cu anul 2021 rata anuală a inflației a reintrat pe o traiectorie crescătoare. Valoarea cea mai ridicată din această perioadă a fost consemnată în anul 2023, când inflația a fost egală cu 13,8%.

În anul 2025, mai exact în lunile iulie și august, ca urmare a liberalizării pieței energiei electrice și a creșterii accizelor, s-au înregistrat noi șocuri inflaționiste. Dacă în luna iunie rata lunară a inflației a fost de 0,45%, aceasta a crescut la 2,68% în luna iulie, respectiv la 2,10% în luna august. Ca urmare a celor două șocuri, rata anuală a inflației a crescut de la 5,7%, valoare înregistrată în luna iunie, la 9,9% în luna august.

Potrivit lui Tudorel Andrei, creșterile lunare ale prețurilor sunt, de regulă, reduse, însă acumularea lor pe perioade mai lungi determină majorări semnificative ale costurilor suportate de consumatori.

Analiza evidențiază că în august 2026 prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, creșterile fiind relativ apropiate în cazul produselor alimentare și nealimentare și mai pronunțate la servicii. În cele trei luni selectate din anii 2023, 2024 și 2025, creșterea prețurilor în raport cu media anului de referință a fost mai pronunțată la produsele alimentare, iar la servicii s-a înregistrat o inflație mai pronunțată în perioada august 2026 – august 2025, aceasta fiind egală cu 11%.

Carnea de ovine, energia electrică și asigurările RCA, în fruntea scumpirilor

În categoria produselor alimentare, cele mai mari creșteri de prețuri față de media anului 2017 au fost înregistrate la carnea de ovine, de 2,5 ori, ciocolată și bomboane, de 2,18 ori, precum și la brânza telemea, carnea de bovine, pește și specialitățile de panificație, de aproape două ori. Cele mai mici scumpiri au fost consemnate la făină (18%), mălai (20%) și zahăr (47%).

În cazul produselor nealimentare, energia electrică s-a scumpit de peste 2,6 ori, energia termică de 2,1 ori, iar motorina și lemnele de foc de peste două ori. Prețurile gazelor naturale, tutunului și țigărilor, precum și ale benzinei au crescut de aproape 1,9 ori. Majorările au fost mai reduse la televizoare (8%), aparate radio și sisteme audio (19%) și autoturisme (34%).

În sectorul serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate la asigurările RCA, de aproape 2,9 ori, serviciile de apă, canal și salubritate, de 2,6 ori, precum și la serviciile de coafură, cosmetică, igienă și frizerie și lucrările stomatologice, de 2,2 ori. Transportul aerian s-a scumpit de două ori, iar analizele medicale, consultațiile și serviciile de alimentație în restaurante, de 1,9 ori. Cele mai mici creșteri au fost consemnate la serviciile de telefonie mobilă (22%) și abonamente (26%).

Avertisment privind riscurile din sistemul statistic

În aceeași analiză, președintele INS atrage atenția asupra diferențelor salariale dintre angajații sistemului statistic și cei din alte instituții ale administrației publice centrale, precum și asupra neacordării sporului de complexitate funcționarilor publici din statistică.

„Fără o regândire a poziției statisticianului în administrația publică și o nouă abordare a salarizării acestuia, în perioada următoare pot apărea riscuri majore, atât în modernizarea unei structuri importante a statului, cât și în asigurarea unor date esențiale pentru luarea deciziilor la nivel național sau local ori în procesul de negociere pentru alocarea fondurilor comunitare”, avertizează Tudorel Andrei.

Acesta consideră că este necesară o legislație mai clară și predictibilă pentru asigurarea resurselor umane din sistemul statistic și păstrarea specialiștilor.

You may also like

Leave a Comment