Electrificarea liniei Dărmănești – Vicșani, la 20% progres fizic
Lucrările de electrificare a liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani, care face legătura dintre România și Ucraina, au ajuns la un progres fizic de 20%, a anunțat Claudiu Staicu, director în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Tronsonul are o lungime de 30,3 km și este situat pe coridorul Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee (BBA), contribuind la consolidarea conectivității feroviare pe axa nord-sud și la îmbunătățirea legăturilor dintre Ucraina, România și rețeaua feroviară europeană extinsă.
Finanțare de 57,6 milioane de euro, cu sprijin european
Valoarea totală a proiectului este de 57,6 milioane de euro, dintre care 24,38 milioane de euro reprezintă finanțare din partea Uniunii Europene prin intermediul mecanismului CEF. Investiția urmărește să îmbunătățească operațiunile feroviare transfrontaliere și să sprijine un transport mai eficient de mărfuri și pasageri.
Finanțarea europeană este asigurată prin CEF Transport 2021–2027, în cadrul proiectului România–Ucraina „EU-Ukraine Solidarity Lanes”, fiind completată de fonduri de la bugetul de stat și din surse proprii ale CFR SA.
Lucrările au început în vară, pe Lotul 1
La jumătatea lunii august, CFR Infrastructură Iași anunța că pe șantierul Lotului 1 al proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești–Vicșani–Frontieră – Etapa I, Electrificare” începuseră lucrările propriu-zise: se forau fundațiile și erau montați primii stâlpi pentru linia de contact.
În total, proiectul prevede electrificarea a 30,313 km de cale ferată, între cap Y Dărmănești (km 458+179) și cap Y Vicșani (km 488+492). Lucrările din Lotul 1 includ electrificarea liniei de cale normală pe întreaga lungime, intervenții la liniile de cale ferată și la suprastructura căii, lucrări pentru instalațiile de semnalizare, precum și relocarea și subtraversarea utilităților care interferează cu proiectul.
Contract de peste 117 milioane de lei
Antreprenorul este Asocierea RailEC – Alstom Transport S.A. (lider) și A&S Turism Construct S.R.L., iar valoarea contractului se ridică la 117,03 milioane lei, fără TVA. Durata totală a contractului este de 26 de luni, dintre care 8 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.