Zelenski şi emisarii lui Trump salută progresele negocierilor, dar tensiunile persistă
Discuţiile purtate marţi la Oslo între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner au fost salutate de ambele părţi ca fiind constructive, în contextul în care preşedintele Donald Trump menţine presiunea asupra Kievului pentru un acord cu Moscova. Jared Kushner a participat prin videoconferinţă, din cauza unei stări de boală, iar la discuţii au luat parte şi liderii norvegian şi finlandez.
Zelenski a salutat restabilirea schimbului de informaţii secrete cu Statele Unite şi a cerut un loc la orice negociere privind viitorul ţării sale. Un oficial american a descris convorbirile drept „foarte productive şi constructive” şi a afirmat că există „o aliniere puternică între Statele Unite, Ucraina şi Europa cu privire la următorii paşi”. Steve Witkoff urmează să se întâlnească miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a continua procesul diplomatic.
Tensiuni aprinse în relaţia bilaterală
Reuniunea de la Oslo a încheiat o săptămână de tensiuni puternice între Ucraina şi Washington. Relaţiile s-au deteriorat după ce Donald Trump a încheiat un acord cu Vladimir Putin privind achiziţionarea de motorină rusească şi l-a criticat dur pe Zelenski pentru atacurile ucrainene asupra rafinăriilor din Rusia, despre care susţine că alimentează creşterea globală a preţurilor la combustibil. Chiar marţi, de la Casa Albă, preşedintele american a declarat că Zelenski „trebuie să aibă voinţa de a pune capăt acestui război”, avertizând că, în caz contrar, „lucrurile se vor termina foarte rău”.
La rândul său, preşedintele ucrainean acuză Statele Unite că întârzie intenţionat livrarea planificată de rachete interceptoare Patriot, esenţiale pentru protecţia împotriva atacurilor cu rachete şi drone ruseşti. Marţi, Zelenski s-a declarat însă mulţumit că schimbul de informaţii americane „funcţionează acum”, permiţând Ucrainei să fie avertizată în avans cu privire la lansările de rachete balistice ruseşti. El s-a arătat, de asemenea, încrezător că discuţiile privind reţeaua Starlink şi furnizarea de sisteme Patriot vor avea un rezultat pozitiv.
Washingtonul respinge acuzaţiile Kievului
Autorităţile americane resping acuzaţiile conform cărora ar fi dăunat deliberat Ucrainei, inclusiv prin ordonarea opririi schimbului de informaţii sau prin limitarea funcţionării Starlink, utilizat pe scară largă de armata ucraineană. „Nimic nu este refuzat în mod deliberat” Ucrainei, a afirmat secretarul de stat Marco Rubio, care a vorbit despre „un echilibru între angajamentele noastre faţă de alţi parteneri şi, sincer, propriile noastre nevoi”.
Atacurile lansate de Rusia şi Ucraina împotriva infrastructurilor energetice respective alimentează la Kiev temerile privind o nouă iarnă grea. Un înalt oficial ucrainean a descris negocierile ca fiind „puţin dificile”, adăugând: „A fost şi mai rău, a fost şi mai bine, vom vedea cum vor evolua lucrurile în continuare”.
Perspectiva unei întâlniri la nivel înalt
După Oslo, Steve Witkoff va prezenta miercuri, la Sankt Petersburg, autorităţilor ruse propuneri la care americani şi europeni au lucrat şi care „ar putea deschide calea către o întâlnire la nivel de lideri”, potrivit premierului norvegian Jonas Gahr Store. Luni, Donald Trump s-a declarat pregătit să se întâlnească în curând cu Vladimir Putin şi Xi Jinping pentru a discuta o soluţie la războiul din Ucraina, iar în ultimele zile a fost menţionată o posibilă întâlnire în trei, în noiembrie, în China.
„Dacă este vorba despre chestiuni legate de Ucraina şi de viitorul nostru, acest lucru nu poate fi acceptabil decât dacă suntem prezenţi la masa negocierilor”, a comentat Zelenski. În aceeaşi zi, autorităţile ucrainene au anunţat că atacurile ruseşti au făcut cel puţin şapte morţi în regiunea Kiev şi la Kramatorsk, oraş important din estul ţării, situat aproape de linia frontului. Întrebat la Oslo dacă Ucraina pierde războiul, preşedintele ucrainean a răspuns: „Desigur că nu pierdem războiul. Dar pierdem vieţi şi timp”.