CCR reia dezbaterile pe sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan la legea decarbonizării sectorului energetic
Curtea Constituţională a României reia miercuri dezbaterile privind sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic.
Pe 7 august, Parlamentul a transmis şefului statului, în vederea promulgării, actul normativ care intervine asupra mecanismului juridic prin care sunt retrase din exploatare capacităţile energetice pe bază de lignit şi huilă, precum şi asupra condiţiilor în care pot fi autorizate anumite capacităţi energetice pe cărbune.
Legea condiţionează scoaterea din exploatare a unor capacităţi existente de instalarea şi punerea în funcţiune a unor „capacităţi energetice similare de producere a energiei cu emisii reduse de carbon”. De asemenea, sunt instituite mai multe excepţii de la interdicţia punerii în funcţiune a unor noi capacităţi pe cărbune, iar în anumite situaţii emiterea licenţelor şi permiselor necesare este condiţionată de obţinerea unui aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Criticile de neconstituţionalitate formulate de preşedinte
Potrivit sesizării, prin aceste intervenţii legislative legea modifică în mod substanţial mecanismul juridic al decarbonizării sectorului energetic şi, prin aceasta, afectează atât îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cât şi realizarea obiectivului constituţional al protecţiei mediului.
Criticile vizează compatibilitatea dispoziţiilor criticate cu obligaţiile europene şi cu exigenţele constituţionale incidente în materia protecţiei mediului şi a politicii energetice, respectarea cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, precum şi limitele constituţionale ale competenţelor autorităţilor publice.
Conform sesizării, în măsura în care condiţionarea introdusă de lege face ca retragerea capacităţilor existente să depindă de o capacitate alternativă a cărei realizare nu este supusă unui termen maximal suficient de determinat şi unor garanţii juridice efective, există riscul ca măsura de reducere a impactului asupra mediului să fie lipsită de caracter efectiv.
În opinia şefului statului, în acest caz intervenţia legislativă nu mai reprezintă doar o adaptare a modalităţii de realizare a unei politici publice, ci afectează însăşi eficacitatea cadrului normativ prin care statul îşi îndeplineşte obligaţiile constituţionale în materia protecţiei mediului.
Standardul constituţional de protecţie a mediului
Preşedintele a explicat că, independent de dreptul Uniunii Europene, de PNRR şi de orice obligaţie europeană privind decarbonizarea, legea criticată trebuie examinată prin raportare la articolele 35 şi 135 alineatul (2) litera e) din Constituţie.
„Aceste norme constituţionale nu stabilesc un anumit model energetic şi nu impun în mod direct o anumită tehnologie sau un anumit calendar de retragere a capacităţilor pe cărbune. Ele stabilesc însă un standard constituţional autonom de protecţie a mediului, care limitează marja de apreciere a legiuitorului în alegerea şi modificarea instrumentelor prin care această protecţie este realizată”, se arată în sesizare.
Potrivit documentului, decarbonizarea sectorului energetic reprezintă unul dintre domeniile concrete în care acest standard constituţional trebuie respectat, iar retragerea capacităţilor poluante este una dintre măsurile legislative prin care statul poate realiza reducerea efectelor negative asupra mediului.
Prin urmare, dacă legea criticată introduce o condiţionare care face incertă, nedeterminată sau excesiv de îndepărtată în timp realizarea efectivă a măsurii de reducere a impactului asupra mediului, fără a institui garanţii legislative suficiente pentru realizarea obiectivului de protecţie, aceasta este susceptibilă să contravină Constituţiei, prin afectarea caracterului efectiv al cadrului legislativ de protecţie a mediului şi prin slăbirea obligaţiei pozitive a statului de ocrotire a mediului şi de menţinere a echilibrului ecologic.
Potrivit preşedintelui, critica subsidiară nu afirmă existenţa unei obligaţii constituţionale autonome de „decarbonizare”, ci faptul că, în domeniul concret al decarbonizării energetice, soluţia legislativă aleasă trebuie să rămână compatibilă cu obligaţiile constituţionale autonome de protecţie a mediului.