Home Profil de CompanieFabrica Dorna din Suceava, operată de Coca-Cola HBC, e o unitate complexă de îmbuteliere

Fabrica Dorna din Suceava, operată de Coca-Cola HBC, e o unitate complexă de îmbuteliere

by M Daniela
Fabrica Dorna din Suceava, operată de Coca-Cola HBC, e o unitate complexă de îmbuteliere

Fabrica Dorna din Poiana Negrii, printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale din grupul Coca-Cola HBC

Fabrica de ape minerale Dorna din Poiana Negrii, județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este una dintre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului Coca-Cola HBC din punct de vedere operațional. La nivelul grupului, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre primele locuri în ceea ce privește nivelul de complexitate operațională și locul al treilea ca volum de îmbuteliere.

Fabrica operează trei linii moderne de îmbuteliere: două pentru ambalaje PET și una pentru ambalaje de sticlă returnabilă și nereturnabilă. Aproximativ 250 de angajați ai Coca-Cola HBC România și colaboratori externi lucrează aici, majoritatea provenind din comunitățile locale. Echipele asigură zilnic continuitatea producției și respectarea standardelor stricte de calitate, siguranță alimentară, igienă și sănătate și securitate în muncă, astfel încât apa minerală să își păstreze caracteristicile naturale de la sursă până la consumator.

Poziționarea montană, între autenticitate și provocări logistice

Poziționarea într-o zonă montană aduce atât autenticitate, cât și provocări logistice. În timpul sezonului de vară, atunci când cererea pentru apă minerală naturală crește semnificativ, este nevoie ca producția și logistica să țină pasul. De aceea, pentru a răspunde mai bine acestor vârfuri de consum, în 2017 a fost inaugurat la Poiana Negrii cel mai mare depozit de produse finite de tip drive-in la momentul respectiv, în urma unei investiții de 1 milion de euro. Investiția a permis creșterea capacității de stocare de la 8.800 la aproximativ 22.000 de paleți.

Investiții în eficiență și sustenabilitate

În 2019, a fost făcută o investiție de 11 milioane de euro pentru instalarea unei linii de producție cu consum mai mic și capacitate mai mare, alimentată 100% cu energie electrică din surse regenerabile. Investiția a acoperit și modernizarea unei alte linii de producție și creșterea capacității pentru depozitarea materiilor prime, cea din urmă generând o creștere de 10% a locurilor de muncă. În total, în ultimii cinci ani, investițiile cumulate realizate de Coca-Cola HBC România la fabrica din Poiana Negrii s-au ridicat la peste 3,2 milioane euro, vizând modernizarea infrastructurii operaționale, creșterea eficienței și siguranței proceselor de producție, precum și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajați.

Managementul eficienței apei și standarde internaționale

Începând cu 2024, Coca-Cola HBC România a demarat implementarea și certificarea Sistemului de Management al Eficienței Apei, conform standardului ISO 46001:2019, aplicabil tuturor fabricilor din România, inclusiv Poiana Negrii. Standardul sprijină monitorizarea sistematică a consumului, identificarea oportunităților de reducere și îmbunătățirea continuă a eficienței utilizării apei. În trecut, toate fabricile din România au fost certificate conform Alliance for Water Stewardship și European Water Stewardship. Toate fabricile Coca-Cola HBC România operează în conformitate cu standarde internaționale precum ISO 9001, FSSC 22000, ISO 14001 și ISO 45001.

Trei fabrici, peste un miliard de litri de băuturi anual

Astăzi, Coca-Cola HBC România operează trei fabrici: la Ploiești, Timișoara și Poiana Negrii. Împreună, cele trei fabrici produc anual peste un miliard de litri de băuturi. Produsele realizate aici ajung atât la consumatorii din România, cât și pe piețele internaționale, prin exporturi în 15 țări.

Impactul Sistemului Coca-Cola în România

În cei 35 de ani de prezență locală, Sistemul Coca-Cola a ajuns la peste 1.500 de angajați direcți. Prin activitatea desfășurată de furnizori, distribuitori, clienți și ceilalți parteneri din lanțul de valoare, Sistemul Coca-Cola susține în total aproximativ 20.700 de locuri de muncă în România. În 2024, achizițiile de bunuri și servicii realizate pe piața românească au depășit 216 milioane de euro, iar 86% dintre furnizorii Sistemului au fost companii locale. În același an, activitatea Sistemului Coca-Cola a generat în România o valoare adăugată de 911 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 0,26% din PIB-ul național.

În 1995 au fost deschise fabricile din Ploiești și Timișoara, iar în 2002 a fost achiziționat brandul Dorna și fabrica de îmbuteliere ape minerale Dorna de la Poiana Negrii. În România, sistemul Coca-Cola este format din Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România. Coca-Cola România, filiala locală a The Coca-Cola Company, este responsabilă de construirea și dezvoltarea brandurilor, contribuie la dezvoltarea portofoliului și adaptează strategiile globale la realitatea pieței locale. Coca-Cola HBC România se ocupă de îmbutelierea băuturilor, asigurând producția, îmbutelierea locală, logistica, distribuția, vânzarea și execuția comercială în piață.

You may also like

Leave a Comment