Metalurgia românească, la un pas de prăbușire fără investiții și sprijin guvernamental
Industria metalurgică din România riscă să își continue declinul accentuat în lipsa unor investiții majore și a unor măsuri de sprijin care să reducă costurile cu energia, să faciliteze accesul la finanțare și să încurajeze dezvoltarea producției cu emisii scăzute de carbon. Avertismentul vine dintr-o analiză realizată de Energy Policy Group (EPG), care subliniază că România are totuși potențialul de a deveni un producător regional competitiv de metale, cu condiția unor politici industriale adecvate.
Conform analizei EPG, industria metalurgică se confruntă cu trei provocări majore care îi afectează direct competitivitatea și capacitatea de transformare: costurile ridicate ale energiei electrice pentru industriile energointensive, accesul limitat la finanțare pentru modernizare și transformare tehnologică și absența unor mecanisme de piață care să recompenseze producția locală cu emisii reduse de carbon. Aceste vulnerabilități se manifestă diferit în funcție de sector și de fiecare jucător din piață.
Aluminiul: creștere la ALRO, dar costurile energetice rămân o povară
În sectorul aluminiului, ALRO Slatina este principalul producător primar din România și cel mai mare consumator industrial de energie electrică. În ciuda dificultăților din ultimii ani, compania a raportat o creștere a producției primare de 5% față de anul anterior, susținută de cererea crescută din industriile de apărare și aerospațială. EPG califică acest rezultat ca un semnal pozitiv, dar atrage atenția că prețul ridicat al energiei rămâne un factor cu impact major asupra competitivității sectorului.
Oțelul primar: Liberty Galați, în insolvență, viitor incert
Situația este mult mai gravă în producția de oțel primar. Liberty Galați, singurul producător rămas la nivel național, a intrat în insolvență în 2025 din cauza datoriilor acumulate, iar combinatul și platforma industrială se află în proces de licitație. După două runde consecutive de licitație internațională încheiate fără oferte, viitorul combinatului rămâne incert.
Pe de altă parte, producătorii de oțel secundar au reușit să progreseze în ultimii ani prin investiții în retehnologizare și în producția de energie regenerabilă. Analiza EPG menționează în acest context instrumentul CEE Metals Transition Tracker, care oferă o imagine asupra gradului de transformare a facilităților din Polonia, Bulgaria și România. Principalii jucători din această ramură sunt ArcelorMittal (Hunedoara), Tenaris Silcotub (Călărași), care a achiziționat recent Artrom Steel Tubes (Reșița), și AFV Beltrame Group, care deține combinatele siderurgice Donalam Târgoviște și Călărași. Recent, combinatul Oțelul Roșu, aflat în faliment de mai mulți ani, a fost cumpărat de UMB Group, care promite un plan de modernizare și decarbonizare. Cu toate acestea, prețul ridicat al energiei electrice și accesul dificil la fier vechi rămân provocări presante pentru întregul sector.
Cupru: România exportă materie primă și importă produs finit
În industria cuprului, principala problemă identificată este lipsa infrastructurii pentru prelucrarea materiei prime. Deși România deține rezerve considerabile de cupru administrate de compania de stat Cupru Min, minereul sau concentratul este trimis pentru prelucrare în țări din afara Europei, inclusiv în China. Astfel, România exportă materie primă și importă cupru procesat, pierzând valoarea adăugată și locurile de muncă aferente prelucrării.
O oportunitate istorică, ratată fără o strategie industrială clară
Analiza EPG plasează industria metalurgică la intersecția a trei obiective majore ale Uniunii Europene: autonomie strategică, securitate energetică și atingerea țintelor de decarbonizare. Pentru România și pentru regiunea Europei Centrale și de Est, contextul actual oferă o oportunitate fără precedent.
România are resursele necesare pentru a susține transformarea producției metalurgice, însă ceea ce lipsește este o strategie industrială coerentă, care să reglementeze nevoile industriei astfel încât aceasta să devină competitivă, să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii pentru decarbonizare, să faciliteze accesul prioritar la energie electrică la prețuri competitive și să valorifice mai eficient fondurile publice, inclusiv prin achiziții publice ecologice.
Un prim pas în acest sens îl reprezintă înțelegerea capacităților și nevoilor industriale existente. Instrumentele de monitorizare, precum CEE Metals Transition Tracker, pot oferi autorităților și companiilor o imagine clară asupra situației actuale, permițându-le să mobilizeze fondurile necesare pentru industriile viitorului, concluzionează autorii analizei.
