UE investighează hotărârea arbitrală prin care România este obligată să compenseze investitori din domeniul energiei
Comisia Europeană a demarat miercuri o investigație aprofundată în legătură cu o hotărâre arbitrală prin care România este obligată să achite despăgubiri unui grup de zece investitori din sectorul energiei. Această decizie a fost motivată de modificările aduse unei scheme de sprijin pentru producția de energie electrică din surse regenerabile, aprobată inițial în iulie 2011. Se va evalua dacă aceste compensații sunt conforme cu reglementările Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de stat.
Este important de menționat că România a ajustat această schemă de ajutoare în diverse etape, prima modificare având loc în 2013, urmată de alte revizuiri în 2014 și ulterior. Modificările s-au realizat în conformitate cu normele UE, iar acestea au fost aprobate de Comisie în mai 2015 și decembrie 2016.
În contextul disputei, un grup de zece companii, ce au investit în cinci centrale solare fotovoltaice beneficiare ale acestei scheme, a inițiat procese de arbitraj împotriva României. Printre aceste societăți se numără LSG Building Solutions GmbH, Green Source Consulting GmbH, Core Value Investments GmbH & Co. KG Gamma, printre altele. Acestea au solicitat despăgubiri care reflectă sprijinul pe care l-ar fi primit în absența modificărilor legislative.
Un tribunal arbitral a stabilit că România a încălcat Tratatul privind Carta energiei („TCE”), obligând astfel țara să compenseze investitorii cu 42,2 milioane euro, plus dobânzi și cheltuieli conexe. România a notificat Comisia despre această hotărâre și a confirmat efectuarea unei plăți într-un cont dedicat beneficiarilor.
Comisia Europeană a exprimat, în urma analizei preliminare, că hotărârea arbitrală și implementarea sa ar putea constitui ajutor de stat conform articolului 107 alineatul (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene („TFUE”), care este considerat incompatibil cu piața internă. Investigația va continua pentru a determina compatibilitatea acestor măsuri cu reglementările Uniunii Europene.
Este esențial de reținut că ajutoarele de stat sunt în general interzise, cu excepția cazurilor în care sunt aprobate de Comisie ca fiind compatibile cu funcționarea pieței interne. Orice măsuri ce contravin altor dispoziții ale dreptului Uniunii nu pot fi considerate conforme cu normele privind ajutoarele de stat.
Litigiul în cauză este definit ca fiind intra-UE, ceea ce va îndemna Comisia să analizeze dacă hotărârea arbitrală și implementarea sa încalcă drepturile stabilite de Tratatul Uniunii Europene, precum și competența exclusivă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (“CJUE”).
Deschiderea acestei investigații permite României și altor părți implicate să-și exprime opiniile, fără a afecta rezultatul investigației în sine.
Jurisprudența CJUE arată că arbitrajul intra-UE dintre investitori și state bazat pe tratate bilaterale de investiții contravine dreptului Uniunii, cum reiese din hotărârea Achmea din 2018. În plus, o comunicare a Comisiei din 2018 a clarificat aplicabilitatea acestei reguli și asupra sistemului Cartelului energetic. În 2019, douăzeci de state membre au semnat o declarație referitoare la implicațiile acestei hotărâri în contextul Tratatului de Energie.
În 2021, CJUE a stabilit că TCE face parte din dreptul Uniunii și nu se poate aplica litigiilor intra-UE. Retragerea Uniunii din TCE a fost oficializată, având ca dată limită intrarea în vigoare pe 27 iunie 2025, iar România urmează să se retragă pe 22 mai 2026.
Reglementările clare și transparente pentru sprijinul producerii de energie din surse regenerabile sunt esențiale pentru a păstra încrederea investitorilor și a facilita investițiile necesare pentru atingerea obiectivelor ambițioase de decarbonizare ale Uniunii.
Investitorii din Uniune continuă să beneficieze de protecția investițiilor oferită de legislația UE, iar în cazul în care consideră că drepturile le sunt afectate, pot contesta deciziile Comisiei la Tribunal. Directiva privind energia din surse regenerabile impune, de asemenea, obligația statelor membre de a se asigura că sprijinul pentru proiectele existente nu este revizuit într-o manieră care ar putea submina viabilitatea economică a acestora.
