Au trecut 78 de ani de la Marea Naţionalizare a comuniştilor, una dintre cele mai mari „catastrofe” din istoria României – 11 iunie 1948
Marea Naţionalizare din 11 iunie 1948 a marcat un moment crucial în economia României, odată cu adoptarea Legii de naţionalizare a principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări. Prin această lege, Partidul Comunist Român a urmărit implementarea unei economii planificate, punând accent pe dezvoltarea industrială a țării.
Processul de naţionalizare a început să prindă contur încă de la Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945, când comuniştii au intensificat lupta împotriva proprietăţii private în economia naţională. De exemplu, în decembrie 1946, Banca Naţională a României a fost etatizată, ceea ce a consolidat controlul statului asupra tuturor instituţiilor financiare. În iulie 1947 a fost creată o comisie ministerială dedicată refacerii economice cu scopul de a controla materiile prime, producţia şi comercializarea produselor.
Naţionalizarea a fost însoţită de o serie de măsuri organizatorice, cum ar fi inventarierea întreprinderilor particulare, care a început în octombrie 1947. O Comisie Superioară de Naţionalizare, împreună cu comisii judeţene, au fost constituite pentru a gestiona procesul pentru fiecare întreprindere în parte. La plenara Comitetului Central al Partidului Muncitorilor Români, desfăşurată între 9 şi 11 iunie 1948, a fost prezentat un raport de către Gh. Gheorghiu Dej, în care se propunea naţionalizarea întreprinderilor din sectoarele industriale, bancare, miniere şi de transporturi.
Pe 11 iunie, proiectul de lege a fost aprobat de guvern şi supus votului Marii Adunări Naţionale. Gh. Gheorghiu Dej, care ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, a subliniat necesitatea de a face o schimbare structurală în economia naţională, afirmând că toate forţele productive ale ţării trebuie să sprijine ridicarea nivelului politic, economic şi cultural al poporului. Conform legii, au fost naţionalizate „toate bogăţiile subsolului” şi întreprinderile din diverse sectoare, inclusiv siderurgie, industrie petrolieră, electrificare, şi multe altele, inclusiv unităţi de sănătate și cinematografe în anii următori.
Legea a fost adoptată în unanimitate, iar 8.894 de întreprinderi au fost transferate în patrimoniul statului. Presa de atunci a reflectat optimismul populației faţă de aceste schimbări, exemplificând prin titluri precum cele din „România Liberă” și „Scânteia”, care subliniau entuziasmul și sprijinul muncitorilor pentru noua situație.
Până în noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor, iar până în 1950 s-a ajuns să se reglementeze și restul unităţilor economice și sociale. Totodată, în luna iunie a aceluiași an, a fost înființat Comitetul de Stat al Planificării, cu rol în planificarea economică. Această perioadă a dus la eliminarea aproape completă a elitei politice și culturale a României, iar modelul sovietic a fost implementat cu strictețe în toate domeniile societății. Deși au existat câteva încercări de schimbare a sistemului instaurat în 1948, acesta a persistat până la căderea regimului comunist în decembrie 1989.
