Asigurările navale din Marea Neagră urcă prețul carburanților importați de România
Transportatorii navali plătesc tot mai mult pentru asigurarea navelor și a mărfii, iar Marea Neagră este în acest moment una dintre cele mai afectate zone. Primele au crescut substanțial în septembrie și octombrie, iar previziunile sunt deloc optimiste. Cum asigurarea intră în costul transportului, iar acesta în prețul final al produsului, scumpirea se regăsește în mărfurile importate de România, care operează unul dintre cele mai mari porturi la Marea Neagră – în special în benzina și motorina.
Fondul este marcat de înmulțirea incidentelor în care nave de marfă, mai ales petroliere, au fost lovite grav sau chiar distruse de drone, mai ales rusești. Asigurarea navei în sine (un echivalent relativ al CASCO și RCA) este diferită și mai importantă decât asigurarea mărfurilor.
Cele trei componente ale poliței
Asigurarea navelor care trec prin Marea Neagră are trei componente: asigurarea vaporului în sine, denumită tehnic Hull & Machinery (H&M), asigurarea de răspunderi față de terți (P&I) și prima suplimentară pentru riscul de război, calculată separat pentru polița H&M și cea P&I. Nu întotdeauna se scumpesc toate trei; de cele mai multe ori este vorba despre doar una dintre ele. Există și o primă punctuală negociată pentru intrarea în zone cu grad sporit de risc, cum sunt porturile rusești sau cele ucrainene.
„Nu există un preț unic al riscului de război pentru Marea Neagră. Două nave care traversează aceeași mare pot primi cotații radical diferite, în funcție de ruta exactă, porturi, valoare, profilul comercial și durata expunerii”, arată specialiștii în asigurări.
De ce crește riscul de război
„Creșterea abruptă a primelor de war risk nu trebuie confundată cu o scumpire generală a Hull & Machinery. Prima de bază și prima suplimentară pentru o zonă de conflict răspund unor pericole diferite și sunt negociate distinct. Cel mai important factor nu este doar numărul de atacuri, ci faptul că o daună de război poate produce pierdere totală, iar mai multe nave pot fi afectate de același eveniment. Acesta este punctul în care riscul operațional se transformă în problemă de capital și reasigurare”, explică specialiștii.
Asigurarea suplimentară a navelor care trec prin Marea Neagră s-a scumpit cu 400% conform unor surse și chiar cu peste 900% conform altora, în doar două săptămâni. Costul asigurării suplimentare a urcat de la 0,1% la 0,5% din valoarea navei, iar alte surse indică chiar 1%.
Cât costă în plus pentru o navă de 50 de milioane de dolari
Pentru o navă asigurată la 50 de milioane de dolari, prima de război de 0,1% înseamnă 50.000 de dolari. La 0,5%, costul ajunge la 250.000 de dolari, cu 200.000 mai mult. La 1%, suma urcă la 500.000 de dolari, adică 450.000 de dolari în plus. Doar din majorarea riscului suplimentar de război, o asigurare poate costa cu până la 450.000 de dolari mai mult, iar coroborată cu scumpirile din celelalte componente, majorarea poate depăși un milion de euro pentru o singură navă.
Impactul asupra prețului motorinei
Se scumpește și asigurarea mărfii. După un eveniment în care o navă care transporta cereale s-a scufundat în zona economică exclusivă a României, o estimare arată că asigurarea mărfii, care costă între 0,2% și 0,5% din valoarea încărcăturii, a ajuns în Marea Neagră la 1-2%. La un preț de peste 1.600 de dolari pentru o tonă de motorină, majorarea ar însemna un cost suplimentar de aproximativ 13-29 de dolari pe tonă. Cum o tonă reprezintă aproximativ 1.200 de litri, efectul ar fi de 5-12 bani pe litru înainte de TVA și de aproximativ 6-15 bani după includerea taxei.
„Pare puțin, dar este doar prima verigă. La asigurare se adaugă navlurile mai mari cerute de armatorii care mai acceptă cursele, ocolurile pe rute mai lungi și mai sigure și întârzierile în aprovizionare. Toate împreună se adună în prețul de la pompă, într-o piață care era deja sub presiune”, arată estimarea.
Cea mai periculoasă rută maritimă din lume
Marea Neagră este în acest moment cea mai periculoasă zonă maritimă din lume, pe fondul atacurilor asupra vaselor civile: 570 de nave lovite și 40 de marinari uciși doar în acest an. Coridor esențial pentru aprovizionarea globală cu cereale și pentru transporturile de petrol rusesc, Marea Neagră prezintă riscuri mai mari pentru nave decât Orientul Mijlociu, au declarat armatorii și organizațiile navigatorilor.