Ambasada Rusiei respinge acuzațiile de sabotaj la uzina Carfil din Brașov
Ambasada Federației Ruse la București a respins marți acuzațiile autorităților române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma industrială Carfil din Brașov, susținând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens.
Potrivit unui mesaj publicat marți pe Facebook de Ambasada Rusă, ambasadorul Vladimir Lipaev a fost convocat în aceeași zi la sediul MAE, unde partea română a protestat față de implicarea Rusiei în incident.
„La 27 octombrie, Ambasadorul Federației Ruse, Vladimir Lipaev, a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe al României pentru o întrevedere, în cadrul căreia partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie la una dintre întreprinderile din Brașov. Desigur, nu au fost prezentate niciun fel de dovezi”, a transmis misiunea diplomatică.
Ambasada a precizat că diplomatul a respins insinuările „calomnioase” pe această temă, susținând că Federația Rusă nu a planificat, coordonat sau desfășurat acte de sabotaj pe teritoriul României ori al altor state.
Șeful misiunii diplomatice ruse „a calificat tentativele de a pune pe seama Rusiei responsabilitatea pentru incidentele care implică nave maritime în Marea Neagră drept manifestări de cinism politic și ipocrizie”, arată ambasada.
„Nu este un secret pentru nimeni că singura sursă de amenințări la adresa siguranței navigației în regiune este Ucraina și complicii săi, care îi furnizează armament”, susține Ambasada Federației Ruse.
Ambasadorul Vladimir Lipaev a îndemnat partea română „să conștientizeze că pericolul pentru România nu îl reprezintă Rusia, ci urmarea docilă a cursului de escaladare impus de vârful birocratic al NATO și al Uniunii Europene, care a pierdut contactul cu realitatea”, a transmis misiunea diplomatică.
MAE a transmis un protest ferm
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat marți pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.
Potrivit MAE, în cadrul convocării, partea română a transmis protestul ferm față de acest act de sabotaj, subliniind responsabilitatea părții ruse, dovedită de probele acumulate în cursul investigațiilor. De asemenea, a subliniat caracterul inacceptabil al faptelor și gravitatea implicațiilor acestora pentru securitatea națională și siguranța cetățenilor.
MAE a evidențiat că incidentul reprezintă o manifestare clară a războiului hibrid și se înscrie în seria tot mai amplă și mai complexă de acțiuni desfășurate sau sprijinite de Federația Rusă împotriva multor altor state europene.
Totodată, partea română a condamnat atacurile sistematice ale forțelor ruse asupra navelor comerciale din Marea Neagră, soldate cu victime, subliniind că acestea constituie încălcări ale dreptului internațional și pun în pericol siguranța și libertatea navigației. A evidențiat că aceste atacuri afectează profund mediul de securitate în regiunea Mării Negre.
DIICOT și SRI au documentat activitatea unei rețele de sabotaj
Luni, DIICOT și SRI au anunțat că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini — doi bieloruși și un ucrainean — rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm.