Home Actualitate ProfesionalăItalia cere Bruxelles-ului să folosească marja fiscală și pentru familii

Italia cere Bruxelles-ului să folosească marja fiscală și pentru familii

by M Daniela
Italia cere Bruxelles-ului să folosească marja fiscală și pentru familii

Italia negociază cu Bruxelles-ul folosirea clauzei de salvgardare pentru sprijinirea familiilor afectate de scumpiri

Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita „clauză naţională de salvgardare” (NEC), cu scopul de a ajuta familiile să facă faţă creşterii explozive a preţurilor la energie, a declarat marţi ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti.

NEC permite ţărilor membre UE să îşi majoreze temporar deficitele pentru a creşte cheltuielile cu apărarea şi pentru a finanţa investiţii care sprijină tranziţia de la combustibilii fosili la energia verde.

„Considerăm că NEC ar trebui, mai ales în această etapă iniţială, să ofere sprijin selectiv şi temporar familiilor şi întreprinderilor care se confruntă cu dificultăţi din cauza creşterii preţurilor la energie şi a inflaţiei”, a spus Giorgetti.

„De aceea, în prezent purtăm discuţii, care vor continua până când autorităţile UE vor aproba aplicarea NEC pentru Italia, astfel încât să decidem ce măsuri să includem”, a adăugat ministrul Economiei.

Giorgetti a reiterat că Guvernul de la Roma face eforturi pentru a asigura ieşirea Italiei din procedura de infringement pentru deficit excesiv „în primăvara viitoare”.

Guvernul italian îşi va prezenta proiectul de buget pentru 2027 în cursul acestei luni. Acesta va fi ultimul buget elaborat sub conducerea premierului Giorgia Meloni înainte de alegerile naţionale programate pentru anul viitor.

Luni, Banca Italiei a avertizat că intenţia autorităţilor de la Roma de a avea un deficit bugetar de peste 3% din PIB, atât în 2027, cât şi în 2028, ar putea complica planul ţării de a ieşi din procedura de deficit excesiv.

Conform reglementărilor UE, chiar dacă anul acesta deficitul bugetar va fi sub 3% din PIB, aşa cum e planificat, Comisia Europeană va trebui să fi convinsă că planul Romei de consolidare fiscală este de durată, înainte de a aproba ieşirea din procedura de deficit excesiv.

You may also like

Leave a Comment