Home Actualitate ProfesionalăHellas Direct plătește brokerii în avans pentru RCA în rate

Hellas Direct plătește brokerii în avans pentru RCA în rate

by M Daniela
Hellas Direct plătește brokerii în avans pentru RCA în rate

Hellas Direct stimulează vânzarea RCA în rate cu plăți în avans pentru brokeri

Hellas Direct, compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă medie de asigurare RCA din România, propune brokerilor mari o nouă abordare pentru vânzarea polițelor în rate prin pachetul FlexiPay. Conform unui document analizat, asigurătorul oferă plata în avans a comisionului pe o perioadă de un an, o mișcare în premieră pentru piața locală.

În prezent, asigurătorii din România evită să vândă RCA în rate din cauza riscului ca șoferii să plătească doar o parte din valoarea primei și apoi să renunțe. Statisticile arată că acest comportament este real, în unele situații procentul celor care nu plătesc toate ratele ajungând la o treime. Atât timp cât polița nu este denunțată și nu apare o daună, aceasta este considerată validă chiar și cu ratele neplătite, iar asigurătorul are puține pârghii de recuperare a banilor.

Produsul FlexiPay și comisionul fix de 15%

Hellas Direct are un produs special care permite plata RCA în rate lunare, nu doar trei rate cum vindeau alți asigurători. FlexiPay presupune plata unui comision fix de 15% din valoarea primei, ceea ce înseamnă că în caz de lapsare asigurătorul are o rezervă care poate acoperi pierderile.

Viorel Vasile, președintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare, a declarat că această mișcare ar putea schimba trendul în vânzarea RCA în rate. „În epoca Netflix, când plata se face lunar, cu cardul, pentru tot soiul de abonamente, această propunere venită de la HD poate fi un moment zero în asigurări ținând cont de turbulențele economice, de inflație, de scăderea veniturilor populației. În timp, poate duce și la creșterea gradului de cuprindere în asigurare, una dintre marile probleme ale României. Atunci când efortul financiar este împărțit în 12 luni, probabilitatea ca șoferii să își poată cumpăra RCA este mai mare”, a declarat președintele PRBAR.

ASF a încercat anterior să introducă în lege plata în rate, cu decontarea directă a contului asiguratului, însă propunerea nu a trecut de comisiile din Parlament.

Mecanismul de plată în avans și condițiile pentru brokeri

Propunerea Hellas Direct, prezentată într-un document, implică plata up front a comisioanelor. Concret, compania trece de la plata lunară a comisionului la plata per poliță. Dacă în prezent un broker încasează 3,33 de euro comision lunar pentru o poliță FlexiPay vândută în 12 rate, prin noua formulă numită „Exclusives”, brokerul va încasa în avans toți cei 40 de euro cât reprezintă comisionul pe un an pentru polița respectivă.

Pentru 1.000 de polițe, brokerul care intră în formula Exclusives va putea încasa 40.000 de euro, aferenți comisionului pe un an, sumă plătită din prima lună după emiterea poliței. Ținta impusă este de 1.000 de polițe pe lună, iar vânzarea minimă este fixată la 500 de polițe pe lună. Colaborarea începe cu o perioadă de probă de trei luni.

Dacă în primele trei luni brokerul a vândut 1.000 de polițe pe lună, el va încasa în avans aproape 120.000 de euro, mai exact 118.638 de euro, adică de trei ori câte 39.546 de euro cât reprezintă comisionul pe un an pentru 1.000 de polițe FlexiPay. Dacă a vândut minimul de 500 de polițe, va încasa comisionul aferent, adică jumătate din suma pentru cele 1.000 de polițe. Dacă brokerul nu reușește să vândă în fiecare lună minimum 500 de polițe FlexiPay noi, din luna a patra colaborarea încetează și HD își retrage avansul plătit pentru primele trei luni.

Riscuri și estimări privind neplata ratelor

Câștigul pentru FlexiPay este evident, având în vedere că polițele în rate sunt cu 15% mai scumpe decât cele standard. HD încearcă să se acopere pentru situația în care asiguratul nu mai achită ratele, o variantă cu probabilitate ridicată. În acest caz, brokerul va trebui să ramburseze parte din sumele primite în avans aferente ratelor neplătite, conform unui tabel care ia în calcul numărul de rate deja plătite.

Acesta este riscul mare pe care și-l asumă HD stimulând vânzarea în rate, având în vedere că legislația locală nu le dă prea multe șanse să recupereze ceva în caz că asiguratul nu mai plătește. Totuși, HD estimează o probabilitate ca asigurații să plătească toate ratele în primul an de aproape 90%, substanțial peste statisticile altor asigurători. Compania crede că probabilitatea scade la sub 80% abia în al doilea an, dacă se decide prelungirea, și la puțin peste 70% în al treilea an.

HD precizează în prezentare că sumele semnificative care pot fi primite de brokeri în avans îi pot ajuta să se dezvolte sau să aibă o rezervă de capital într-o perioadă foarte tulbure.

You may also like

Leave a Comment