OSCAR Downstream construiește două spații de servicii pe Autostrada Moldovei, cu o investiție de 70 de milioane de lei
OSCAR Downstream, cel mai mare distribuitor independent de carburanți din România, cu capital integral românesc, a semnat un contract de concesiune cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru dezvoltarea și operarea a două spații de servicii pe Autostrada Moldovei A7, pe tronsonul Buzău–Focșani. Contractul, încheiat pe o perioadă de 30 de ani, presupune o investiție totală de 70 de milioane de lei.
Cele două spații de servicii vor fi amplasate la kilometrul 131 al autostrăzii, în zona localității Milcovul, câte unul pe fiecare sens de circulație, și vor acoperi construirea, echiparea, operarea și întreținerea acestora. Compania descrie proiectul ca un pas nou în evoluția sa, de la dezvoltarea unei infrastructuri naționale integrate de distribuție a carburanților și a serviciilor dedicate companiilor, către proiecte complexe de infrastructură rutieră.
Facilități pentru șoferi, transportatori și mobilitate electrică
Fiecare amplasament va include stații de distribuție a carburanților, spații comerciale și de alimentație, parcări pentru autoturisme, autocamioane și autocare, precum și grupuri sanitare accesibile inclusiv persoanelor cu dizabilități. O componentă importantă o reprezintă parcările securizate pentru autocamioane, cu certificare de tip „Argint” (Silver Parking), dotate cu toalete și dușuri pentru șoferii profesioniști.
Proiectul integrează și infrastructură de reîncărcare pentru vehiculele electrice, prin intermediul unui parteneriat cu PPC Blue, parte a grupului PPC. Fiecare spațiu de servicii va dispune de cel puțin patru puncte de încărcare de 150 kW pentru vehicule electrice ușoare și de cel puțin șapte puncte de minimum 350 kW pentru vehicule electrice grele. PPC Blue România asigură implementarea stațiilor, racordarea la rețeaua electrică și întreținerea acestora pe toată durata concesiunii.
Declarațiile conducerii companiei
„OSCAR Downstream este o companie construită în România, cu capital românesc, care a crescut prin investiții, consecvență și încredere în potențialul acestei piețe. În cei 25 de ani, am demonstrat că putem dezvolta un business competitiv, cu o infrastructură solidă și viziune pe termen lung. Astăzi, prin investiția de 70 de milioane de lei pe Autostrada Moldovei, facem un nou pas în această direcție. Este mai mult decât o extindere a activității noastre. Este confirmarea faptului că avem experiența, resursele și ambiția de a contribui la dezvoltarea României”, declară Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
La rândul său, Silvia Ene, Chief Operating and Strategy Officer în cadrul companiei, afirmă că proiectul reprezintă o evoluție firească a strategiei OSCAR Downstream, construită în jurul dezvoltării infrastructurii și a serviciilor integrate pentru mobilitate și transport. „Ne propunem să dezvoltăm două spații de servicii moderne, care să răspundă nevoilor reale ale transportatorilor și ale tuturor celor care utilizează Autostrada Moldovei”, a spus aceasta.
Un distribuitor cu 25 de ani de activitate
Fondată în 2001, OSCAR Downstream a evoluat de la o companie antreprenorială românească la cel mai mare distribuitor independent de carburanți din România. Compania dispune de o infrastructură logistică integrată la nivel național, cu 7 depozite de carburanți, o capacitate de stocare de peste 70.000 de metri cubi, o flotă proprie de peste 100 de autocisterne și o rețea de peste 120 de stații de alimentare, din care fac parte stațiile B2B, OSCAR Drive și franciza de benzinării RO concept OSCAR.