Home Actualitate ProfesionalăFirmele respinse la programul SME Eco-Tech pot aplica din nou

Firmele respinse la programul SME Eco-Tech pot aplica din nou

by M Daniela
Firmele respinse la programul SME Eco-Tech pot aplica din nou

Programul SME Eco-Tech: firmele respinse pot depune o nouă cerere în aceeași sesiune

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) modifică regulile programului SME Eco-Tech pentru a facilita accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, potrivit unui comunicat. Astfel, firmele ale căror cereri au fost respinse inițial pot depune o nouă solicitare în cadrul aceleiași sesiuni, iar finanțarea poate fi cerută și pentru activități încadrate pe coduri CAEN secundare, cu respectarea criteriului de vechime.

„Programul SME Eco-Tech are nevoie de o nouă abordare. Flexibilizările făcute până acum nu au rezolvat suficient problema accesului firmelor la finanțare, așa că venim cu soluții suplimentare. Introducem principiul «a doua șansă», prin care firmele respinse inițial pot depune o nouă cerere în aceeași sesiune, în limita bugetului disponibil, și permitem finanțarea activităților desfășurate pe coduri CAEN secundare, cu respectarea criteriului de vechime. Vreau ca SME Eco-Tech să fie un program atractiv pentru antreprenori, în care regulile să îi ajute să acceseze finanțarea, nu să îi descurajeze. Banii trebuie să ajungă la firme și să susțină investițiile”, a declarat Daniel Zamfir, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, citat în comunicat.

Cum se evaluează noile cereri

Noua cerere va fi evaluată pe principiul „primul venit, primul servit”, va parcurge aceleași etape procedurale și va primi o nouă poziție în lista de înscrieri. Evaluarea se va face în limita bugetului rămas disponibil, fără modificarea ordinii proiectelor deja aprobate.

Totodată, societățile interesate pot solicita finanțare pentru activități din domeniile producției, comerțului sau serviciilor desfășurate și în baza unui cod CAEN secundar. Pentru activitatea aferentă codului CAEN pentru care se solicită finanțarea trebuie îndeplinit criteriul de vechime prevăzut de program.

Înscrieri deschise până la 30 decembrie 2026

Înscrierile în program sunt deschise până la 30 decembrie 2026, ora 20:00, exclusiv online, prin platforma sme-ecotech.gov.ro.

Programul SME Eco-Tech sprijină microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele producției, comerțului și serviciilor, prin finanțarea investițiilor destinate transformării verzi și digitale. Componenta nerambursabilă poate acoperi maximum 40% din cheltuielile eligibile, fără a depăși 267.240 de lei. Diferența de minimum 60% din cheltuielile eligibile, dar nu mai puțin de 400.860 de lei, este asigurată de beneficiar printr-un credit de investiții contractat de la una dintre cele cinci bănci partenere: Banca Transilvania, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank sau UniCredit Bank.

Programul are un buget total de 288,84 milioane de lei (54 de milioane de franci elvețieni) și este finanțat prin cea de-a doua contribuție elvețiană nerambursabilă acordată României, în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român. Contribuția Confederației Elvețiene reprezintă 70% din bugetul total.

You may also like

Leave a Comment