Dronă prăbușită în județul Buzău. Specialiștii fac verificări la fața locului
O dronă prăbușită a fost găsită miercuri într-o localitate din județul Buzău, iar la fața locului s-au deplasat specialiști ai Ministerului Apărării Naționale și ai Serviciului Român de Informații, care fac verificări.
Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona se află în localitatea Moșești, comuna Robeasca. Un localnic a anunțat autoritățile prin apel la 112.
„Au identificat aceste rămășițe. Se pare că, da, provin dintr-o dronă. O parte din motor a fost găsită, o parte din fuselaj, câteva elemente din elice, dar nu se poate preciza de ce provenință este drona. Zona a fost asigurată pentru a se continua cercetările”, a declarat Leonard Dimian presei.
Acesta a precizat că elementele au fost găsite pe circa 100 de metri pătrați, iar primele verificări arată că acestea nu au inscripții. De asemenea, în zonă nu au fost găsite elemente explozive.
„Nu a fost, se pare, doborâtă de forțele aeriene NATO”, a mai precizat prefectul.