Home Actualitate ProfesionalăZamfir: Situația de la Dacia e acută. Merg cu ministrul Energiei să discutăm problemele

Zamfir: Situația de la Dacia e acută. Merg cu ministrul Energiei să discutăm problemele

by M Daniela
Zamfir: Situația de la Dacia e acută. Merg cu ministrul Energiei să discutăm problemele

Daniel Zamfir: Situația de la Dacia este foarte acută, voi merge acolo cu ministrul Energiei

Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, a declarat la audierile din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului că intenționează să meargă săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a discuta despre problemele uzinei și despre felul în care industria auto poate fi sprijinită.

„Vreau să prioritizăm sprijinul pentru industria auto și industria mobilei, pentru că reducerea deficitului comercial va trebui accelerată prin măsuri concrete pentru cele două industrii. Și, aici, e foarte acută situația de la Dacia și am și discutat cu ministrul Energiei și probabil săptămâna viitoare vom face o deplasare la Dacia ca să discutăm acolo despre problemele de acolo și felul în care putem să sprijinim industria auto din România”, a afirmat Zamfir.

El a arătat că programul de guvernare prevede susținerea programului Rabla, care va fi implementat de Ministerul Mediului pentru vehicule fabricate în Uniunea Europeană. În privința industriei mobilei, Zamfir a subliniat că aproximativ 90% din această industrie este orientată spre export și că se are în vedere ca lemnul de calitate să ajungă cu prioritate în industria românească prelucrătoare, la un preț competitiv.

Ministrul propus a accentuat necesitatea predictibilității și a simplificării mediului de afaceri pentru o economie performantă. El a menționat că programul de guvernare prevede o reducere cu minimum 25% a sarcinilor administrative și cu minimum 30% a termenului de autorizare față de nivelul de referință măsurat la începutul mandatului.

„E foarte important pentru mediul de afaceri să le spunem foarte este clar că plata la termen va trebui obligatoriu făcută – și aici mă refer la statul către firmele care au de încasat bani, cerere de plată și aici mă refer la programele Ministerului Economiei. Vor fi evaluate în maximum 30 de zile, iar obligațiile certe și exigibile se achită în maximum 90 de zile. E un lucru la care țin foarte mult să se întâmple”, a transmis el.

O altă prioritate menționată de Daniel Zamfir este atragerea investițiilor străine, cu un rol important pentru Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE). El a precizat că, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, investițiile străine directe au scăzut puternic în perioada ianuarie – august 2026, cu 62,5%, de la 5,627 miliarde euro la 2,122 miliarde de euro, cel mai mic nivel din ultimii 14 ani.

„Tocmai de aceea este urgentă implementarea proiectelor strategice de peste 100 de milioane de euro. Și aici un rol extrem de important îl va juca entitatea noastră ARICE, care devine un punct unic de contact pentru investitorii despre care vorbeam, cei cu peste 100 de milioane de euro”, a menționat Zamfir.

Demnitarul a făcut referire și la impulsionarea diplomației economice, despre care a spus că în acest moment este „la pământ”. El a explicat că strategia de comerț exterior va porni de la corelarea datelor privind cererea externă cu cele privind capacitatea de producție internă și că firmele vor fi sprijinite pe piețele externe, inclusiv companiile care se extind în Europa Centrală și de Sud-Est, prin credite și garanții de export acordate prin Eximbank și prin noua Bancă de Investiții și Dezvoltare, care trebuie să devină rapid operațională.

După audieri, Daniel Zamfir a admis că ARICE este subfinanțată, dar a spus că vrea să se ocupe de finanțarea acesteia pentru a stimula activitatea de comerț exterior. „Există o entitate care nu este în subordinea Ministerului Economiei, e vorba de celebra ARICE, care în momentul ăsta este subfinanțată, asta e clar. Ceea ce ține de Ministerul Economiei eu vreau să mă ocup să bugetăm această companie pentru că, într-adevăr, e extrem de important ca dincolo de tot ceea ce înseamnă reprezentanții noștri pe care îi trimitem în diverse locuri ca să stimuleze activitatea de comerț exterior, avem și acest mecanism de a atrage investitorii străini pentru acele investiții de peste 100 de milioane de euro. Vă asigur că ARICE va fi cu totul altceva față de ce e acum”, le-a spus el jurnaliștilor.

Comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat, reunite, au dat luni aviz favorabil lui Daniel Zamfir pentru portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu 48 de voturi pentru, 26 împotrivă și două abțineri.

You may also like

Leave a Comment