Home Actualitate ProfesionalăZamfir anunță audit la Poșta Română și o posibilă schimbare a conducerii

Zamfir anunță audit la Poșta Română și o posibilă schimbare a conducerii

by M Daniela
Zamfir anunță audit la Poșta Română și o posibilă schimbare a conducerii

Daniel Zamfir vrea un audit la Poșta Română și nu exclude schimbarea conducerii

Ministrul propus pentru Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism, Daniel Zamfir, consideră că Poșta Română este departe de potențialul său, deși compania este în prezent profitabilă, și anunță că primul pas pe care îl va face va fi un audit al companiei. Declarațiile au fost făcute luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament.

„Poșta Română cred că e departe de potențialul pe care l-ar putea avea, deși este o companie profitabilă acum. Dar, vă repet, din punctul meu de vedere, printr-o eficientizare și un alt management de conducere, Poșta Română ar putea deveni o companie care să aducă mult mai mult profit statului român”, a declarat Zamfir.

El a adăugat că există și societăți care merită restructurate, dând exemplul Plafarului, despre care a spus că este pe pierdere. În acest context, ministrul propus a menționat intenția de a realiza o fuziune între societățile cu pierdere și cele cu profit, astfel încât primele să fie preluate de cele din urmă.

Întrebat ce va face după preluarea portofoliului de la un ministru USR, în contextul în care PSD a vorbit în repetate rânduri despre angajări ale USR-iștilor pe funcții publice și despre numiri cu dedicație, Zamfir a răspuns că va face un audit al companiilor, dar și al modului în care au fost desemnați membrii consiliilor de administrație și administratorii speciali.

„Nu o să plec de la premisa că dăm afară tot ce înseamnă de la USR, dar vă asigur că aceia care au fost numiți pe criterii politice, fără nicio competență, categoric vor trebui să plece”, a afirmat el. „Eu le dau un semnal de acum și le spun că ar fi bine să nu-i mai găsesc în acele funcții pe cei care știu bine cum au ajuns acolo”, a adăugat ministrul propus.

În privința unei eventuale schimbări a conducerii Poștei Române, Daniel Zamfir a precizat că decizia va depinde de rezultatul auditului. „Am spus că vreau să fac un audit. Pentru mine, compania Poșta Română e un asset, e o companie importantă care cred că poate să performeze, având în vedere nevoia din piață. După ce o să văd cum stau lucrurile, o să decid ce este la Poșta Română”, le-a transmis el jurnaliștilor.

Comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat, reunite, au dat luni aviz favorabil lui Daniel Zamfir pentru portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Au fost înregistrate 48 de voturi pentru, 26 împotrivă și două abțineri.

You may also like

Leave a Comment