Home Actualitate ProfesionalăBursa din București a câștigat 23 de miliarde de lei la capitalizare

Bursa din București a câștigat 23 de miliarde de lei la capitalizare

by M Daniela
Bursa din București a câștigat 23 de miliarde de lei la capitalizare

Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu aproximativ 23 de miliarde de lei, respectiv 3,4%, în săptămâna 12 – 16 octombrie 2026, ajungând la 697,12 miliarde de lei, faţă de 674,17 miliarde de lei în săptămâna precedentă, 5 – 9 octombrie 2026.

În acelaşi interval, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu aproximativ 45 de milioane de lei, echivalentul a 10,28%. Rulajul generat de tranzacţiile cu acţiuni a fost de 390,27 milioane de lei, mai mic decât cel din săptămâna anterioară, când s-au consemnat schimburi de 435 milioane de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 34.707,72 puncte. Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost joi, 15 octombrie, cu schimburi de 120,51 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost marţi, 13 octombrie, cu tranzacţii de 57,66 milioane de lei.

Pe segmentul principal al BVB, cele mai lichide titluri au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 105,61 milioane de lei şi o creştere a cotaţiilor de 1,58%. Au urmat acţiunile OMV Petrom, cu 40,62 milioane de lei şi o apreciere de 6,24%, şi cele ale Romgaz, cu 38,85 milioane de lei şi o creştere de 6,58%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Rompetrol Rafinare (+62,86%), COMCM Constanţa (+16,33%) şi Compania Energopetrol (+14,37%). La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (-13,94%), SIF Hoteluri (-13,04%) şi UAMT (-12,79%).

You may also like

Leave a Comment