Simona Cocoș, șefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: „CV-ul nu a contat deloc”
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a povestit într-un nou episod din podcastul „A fost odată în business”, realizat de Termene, despre parcursul său profesional, de la primul job la Sanofi până la conducerea unuia dintre cei mai mari producători de medicamente din România.
Despre primul său job la Sanofi, Simona Cocoș a declarat: „CV-ul nu a contat deloc, într-adevăr nu m-a ajutat absolut deloc. Cred că pur și simplu a contat atitudinea de la interviu. Managerul cu care am dat atunci interviul și-a dat seama că sunt o persoană care nu știe nimic, dar care își dorește să învețe. Și faptul că totuși aveam o diplomă de facultate cred că a contat, și-au dat seama că ceva bază am.”
Ea a rememorat și una dintre întrebările primite la interviu: „Una dintre întrebări a fost dacă știu să lucrez în Word și în Excel, și nu știam la momentul respectiv. Eu am spus că știu să fac programare în Basic, pentru că asta învățasem la facultate. Vă dați seama cât de defazată eram. Dar până la urmă am învățat și Word-ul, și Excel-ul.”
Simona Cocoș a subliniat importanța experienței acumulate în mai multe departamente de-a lungul carierei: „M-a ajutat mult să trec prin cât mai multe departamente. Cred că este lucrul care m-a ajutat cel mai mult pe parcursul carierei mele și mai ales ca să ajung în poziția de director general, pentru că am avut ocazia să văd ce se întâmplă în fiecare departament, care sunt provocările sale. Eu le recomand tuturor, mai ales celor care ies acum din facultate, să încerce mai multe experiențe, nu neapărat considerate o avansare, poate să fie și experiențe în lateral.”
În cadrul podcastului, Simona Cocoș a vorbit și despre drumul de la crupier la primul cazinou deschis în București după 1990, despre integrarea echipelor după achiziția Alvogen, despre prețurile fixate de stat și despre modul în care fabricile din România concurează pentru investiții cu cele din Cehia și India.