Hidroelectrica are un nou director financiar cu mandat provizoriu de cinci luni
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat numirea Florentinei Șușnea în funcția de Chief Financial Officer (CFO), cu un mandat provizoriu de maximum cinci luni, începând cu 1 octombrie 2026. Decizia a fost luată de Consiliul de Supraveghere în ședința din 28 septembrie 2026.
Compania a precizat că numirea se face în condițiile prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Totodată, Consiliul de Supraveghere a hotărât încetarea, cu aceeași dată de 1 octombrie 2026, a exercitării atribuțiilor de CFO de către Chief Administrative Officer (CAO).
Florentina Șușnea este licențiată în drept și economie, deține un MBA obținut în Statele Unite ale Americii și un master în fiscalitate la Universitatea Titu Maiorescu din București. Este doctor în economie și a ocupat funcții de vicepreședinte atât la Camera Consultanților Fiscali, cât și la Camera Auditorilor Financiari.
Anterior, a fost membru al Directoratului Hidroelectrica timp de aproape un an, în perioada 2018-2019, iar în prezent este membru în Consiliul de Administrație al ROMATSA. Are o experiență de 26 de ani în domeniul fiscalității și este managing partner la PKF Fincota Group.
Fostul CFO al companiei, Marian Fetița, și-a dat demisia acum un an, înainte de finalizarea mandatului, în contextul nemulțumirilor venite de la Bruxelles legate de procedura de selecție a sa și a CEO-ului de atunci, Karoly Borbely. Pentru a evita pierderea integrală a fondurilor dintr-un jalon din PNRR, cei doi au plecat pe cale amiabilă și au primit compensații.