La 15 zile de la atacul asupra Cadastrului, România vede costul real al lipsei de reziliență digitală
La două săptămâni după atacul cibernetic devastator care a afectat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), impactul său continuă să se resimtă profund. În acest moment, infrastructura instituției este încă blocată, iar activitatea utilizatorilor esențiali, cum ar fi notarii și profesioniștii din domeniul imobiliar, împreună cu cetățenii care depind de servicii cadastrale, este grav perturbată.
ANCPI a comunicat că dispune de copii de siguranță pentru date, ceea ce ar părea un aspect pozitiv. Cu toate acestea, provocarea reală se află în procesul de refacere a infrastructurii, care, în cazul unor organizații ce gestionează volume mari de date și care dispun de sisteme interconectate, poate deveni complicat și consumator de timp, necesitând zile sau chiar săptămâni pentru a reveni la normalitate.
Incidentul din domeniul cadastrului este doar un exemplu, având în vedere că instituțiile publice din România devin ținte frecvente ale atacurilor ransomware. Recent, Administrația Națională a Penitenciarelor a fost și ea victima unui atac similar, ceea ce a dus la suspendarea unor servicii esențiale, precum telefonia pentru deținuți și transferurile între penitenciare.
Mesajul pe care aceste incidente îl transmit este clar: securitatea cibernetică trebuie să fie evaluată nu doar în funcție de măsurile de prevenire, ci și prin capacitatea organizațiilor de a se recupera rapid după un astfel de incident major.
Nu există o soluție infailibilă în arhitectura de securitate, indiferent de nivelul de pregătire sau de investițiile făcute de o organizație. Riscurile sunt omniprezente, iar întrebarea pe care fiecare organizație trebuie să o abordeze nu este dacă va fi atacată, ci mai degrabă cât de repede se poate recupera când un atac se va materializa.
Backup-ul face diferența între o întrerupere temporară și o criză operațională
Experiențele recente au demonstrat că ransomware-ul nu se limitează doar la criptarea serverelor, ci și la compromiterea copiilor de siguranță, ceea ce înlătură una dintre metodele principale prin care victimele pot recupera datele. Un raport elaborat de Sophos, intitulat „State of Ransomware 2026”, reiterează această tendință, arătând că 66% dintre organizațiile care au reușit să-și recupereze datele criptate au folosit backup-ul, cu 12 puncte procentuale mai mult în comparație cu anul anterior.
Ca urmare, doar 48% dintre victimele cu date criptate au fost nevoite să plătească răscumpărarea, iar suma medie a cererii de răscumpărare a scăzut la 698.000 de dolari, reprezentând o reducere semnificativă de 65% față de acum doi ani.
Aceste date sugerează că un sistem de backup solid este esențial pentru a diminua impactul financiar și operațional al unui atac cibernetic. Totuși, atacatorii își adaptează constant tacticile, încercând din ce în ce mai des să localizeze și să distrugă copiile de rezervă.
Una dintre soluțiile eficiente utilizate pentru a reduce acest risc este backup-ul imutabil, o copie a datelor în format WORM (write once, read many), care nu poate fi modificată sau ștearsă pe durata unei perioade de retenție stabilite, indiferent de accesul pe care un atacator reușește să-l obțină.
Existența unui backup nu înseamnă automat restaurare rapidă
Cazul ANCPI scoate în evidență o diferență crucială în strategiile moderne de continuitate: a avea backup este diferit de a putea efectua o restaurare rapidă. În cazul unei organizații mici, restabilirea câtorva sute de gigabytes de date ar putea dura câteva ore. Însă pentru o instituție de dimensiunea ANCPI, care se ocupă de volume mari de informații critice, procesul este o provocare operațională complexă.
Drept urmare, strategiile mature de protecție a datelor sunt centrate pe obiective clare, precum RTO (Recovery Time Objective) — timpul maxim acceptat de nefuncționare și RPO (Recovery Point Objective) — cantitatea maximă de date pe care organizația își permite să o piardă. Fără astfel de obiective și fără teste periodice de restaurare, un plan de backup rămâne o teorie, fără a garanta continuitatea reală.
Diferența esențială între o organizație care reușește să se recupereze în câteva ore și una blocată timp de săptămâni nu depinde doar de existența backup-ului, ci de cât de bine este conceput întregul proces de recuperare — de la izolarea copiilor de date, la testarea periodică a restaurării în condiții reale.
Lecția pentru instituții și companii: reziliența trebuie construită înainte de atac
Un alt aspect din ce în ce mai important în strategiile de continuitate este redundanța geografică. Stocarea datelor și copiilor de siguranță în locații distincte fizic reduce riscul unui incident local, fie el un atac cibernetic, o defecțiune tehnică sau un eveniment extern, de a afecta concomitent atât sistemele active, cât și copiile de rezervă.
Pentru organizațiile care trebuie să respecte reglementări precum NIS2 sau DORA, separarea geografică a infrastructurii devine un criteriu de conformitate, depășind statutul de simplă măsură de protecție. Cazul ANCPI va continua să fie investigat de autorități, dar efectele sale subliniază un mesaj crucial pentru întreaga economie: în contextul în care atacurile cibernetice sunt din ce în ce mai frecvente, avantajul competitiv nu constă doar în prevenirea incidentelor, ci și în rapiditatea cu care o organizație poate reveni după un atac. Reziliența digitală nu se construiește în ziua atacului, ci presupune investiții semnificative în infrastructură, în procese de recuperare și în strategii de continuitate planificate din timp.
