Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
În contextul legislativ românesc privind drepturile salariaților, este esențial să se cunoască regulile legate de concediul de odihnă (CO). Conform legii, în cazul în care un salariat nu poate să își efectueze concediul de odihnă din motive justificate, angajatorul este obligat să îi ofere acest concediu într-o perioadă de 18 luni de la expirarea anului în care salariatul avea dreptul la el. Această perioadă de report este stipulată pentru a proteja drepturile angajaților, explică Alexandra Vâlcelaru, avocat specializat în dreptul muncii.
Există câteva principii fundamentale de reținut în raport cu concediul de odihnă. În mod normal, concediul trebuie efectuat în natură, excepția fiind reprezentată de posibilitatea compensării acestuia în bani, care se realizează exclusiv la încetarea raportului de muncă. De asemenea, dacă salariatul nu a avut ocazia de a-și efectua concediul din motive obiective, dreptul la acest concediu se reportează conform regulii menționate anterior.
În ceea ce privește acțiunea legală pentru compensarea concediului neefectuat, aceasta poate fi inițiată într-un termen de trei ani de la data la care a survenit dreptul la acțiune. Totuși, în practică, se observă că adesea salariații nu își iau concediul și consideră că la finalul raportului de muncă vor putea să obțină compensații financiare, ceea ce este, de fapt, contrar normelor legale.
Referitor la situațiile în care salariatul a acumulat zile de concediu care depășesc perioada de report, este important să se facă distincția între două cazuri: (I) cazul în care culpa aparține salariatului, care nu a solicitat sau a evitat să își ia concediul, și (II) cazul în care culpa revine angajatorului, care nu a permis efectiv efectuarea concediului.
Astfel, în cazul culpabilității salariatului, dreptul de a obține compensația va dispărea la încetarea contractului de muncă. Pe de altă parte, dacă culpa aparține angajatorului, salariatul va avea dreptul la despăgubiri, indiferent de perioada în care nu și-a efectuat concediul de odihnă. Acest aspect a fost subliniat și prin Decizia nr. 40 din 9 martie 2026, emisă de ICCJ, care reafirmă că dreptul la compensare este valid doar dacă angajatorul nu a oferit efectiv posibilitatea de a efectua concediul.
În concluzie, este important ca angajatorii să dovedească faptul că au pus la dispoziția salariaților posibilitatea de a-și efectua concediul, iar salariații, de partea lor, trebuie să solicite concediul în perioadele stabilite de lege. În ultimă instanță, concediul de odihnă nu trebuie reducopizat la un simplu drept patrimonial, ci trebuie să fie perceput ca un instrument esențial pentru protecția sănătății și refacerea capacității de muncă a salariatului.
