Romgaz pregătește primele contracte de vânzare pentru gazele din Neptun Deep
Romgaz estimează că primele contracte de vânzare pentru gazele extrase din perimetrul Neptun Deep vor fi încheiate începând cu trimestrul al patrulea din 2026. Informația apare în prospectul de bază al programului de obligațiuni EMTN al companiei, în valoare de 1,5 miliarde de euro, document datat 30 octombrie și aprobat de autoritatea de supraveghere financiară din Luxemburg (CSSF). Romgaz a anunțat aprobarea prospectului pe 2 noiembrie.
Potrivit documentului, proiectul Neptun Deep avansează, iar prima livrare de gaze este vizată pentru anul 2027. Contractele care urmează să fie semnate acoperă cota de participare de 50% din proiect. Prospectul nu precizează cine vor fi cumpărătorii, nici volumele sau prețurile convenite.
Fiecare parte își comercializează independent cota de producție
Romgaz și OMV Petrom dețin câte 50% din perimetru. Conform documentului, fiecare parte a acordului de operare comercializează independent cota sa de producție, iar Romgaz va gestiona vânzarea gazelor aferente cotei de 50% deținute de Romgaz Black Sea Limited.
Pentru transportul gazelor, Romgaz Black Sea Limited a semnat cu Transgaz un acord-cadru prin care a rezervat capacitate în Sistemul Național de Transport pentru perioada septembrie 2026 – septembrie 2042.
Prima producție, așteptată în prima jumătate a lui 2027
OMV Petrom și Romgaz, co-titulari ai perimetrului Neptun Deep, preconizează că prima producție de gaze va intra în Sistemul Național de Transport în prima jumătate a anului 2027, iar producția va ajunge la platou un trimestru mai târziu. Fiecare dintre cele două companii are alocată o producție anuală de 4 miliarde de metri cubi.
Vânzarea gazelor, un subiect sensibil
Vânzarea gazelor din Neptun Deep este un subiect sensibil în România. Potrivit legislației, ambele companii trebuie să facă mai întâi o ofertă Rezervelor de Stat (ANRSPS), în aceleași condiții ca și unui potențial client extern, și abia dacă ANRSPS nu cumpără pot vinde gazul altui client.
O astfel de situație a apărut în acest an, când OMV Petrom ar fi dorit să încheie un contract de vânzare de gaze cu compania maghiară de stat MVM. Oferta a ajuns la ANRSPS, însă nu este clar dacă s-a făcut o tranzacție. Cert este că OMV Petrom a încheiat contracte cu firma germană Uniper și cu furnizorul de stat al Republicii Moldova pentru livrarea gazelor din Neptun Deep, dar volumele sunt relativ mici comparativ cu producția anuală.
Conducerea Romgaz a anunțat în repetate rânduri că va vinde gazele în urma deschiderii unor proceduri de „open season” transparente. Totuși, în condițiile în care Romgaz va pune în operare noua centrală electrică de la Iernut și, mai ales, combinatul Azomureș, pe care l-a preluat și care este, la capacitate, cel mai mare consumator de gaze din țară, volumele disponibile pentru vânzare către terți vor fi mai mici.