Home Actualitate ProfesionalăMinistrul Muncii, despre salariul minim și coșul minim pentru un trai decent

Ministrul Muncii, despre salariul minim și coșul minim pentru un trai decent

by M Daniela
Ministrul Muncii, despre salariul minim și coșul minim pentru un trai decent

Ministrul Muncii: salariul minim trebuie discutat împreună cu coșul minim pentru un trai decent

Discuția despre salariul minim și despre salarizare, în general, nu trebuie să se limiteze la cifre, profitabilitate și competitivitate, ci trebuie să includă și coșul minim pentru un trai decent, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată de Blocul Național Sindical.

„Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, doar despre profitabilitate, doar despre competitivitate. Trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent. Nu cred că se poate numi competitivitate faptul de a avea toate condițiile necesare pentru a avea un business de succes într-o țară, dar nu poți să ai un angajat care să aibă un trai decent”, a spus ministrul.

El a precizat că tema nivelului de trai va fi cel puțin la fel de importantă ca tema muncii la negru sau la gri și a salariului minim, aproape la fel de importantă ca tema cooperării strânse și eficiente între ANAF și ITM pentru combaterea acestui fenomen. De asemenea, discuția despre traiul decent se va corela și cu transpunerea directivei referitoare la lucrătorii pe platforme digitale, livrare și ride-sharing, astfel încât salariații din România să aibă condiții decente de muncă, condiții decente de trai și demnitate.

Referindu-se la evoluția salariului minim din 2018, Florin Manole a subliniat că au fost mulți ani cu creștere economică și cu prosperitate. El a arătat că, în pofida diferențelor din cifrele macroeconomice, nu își amintește să fi existat diferențe de poziționare între partenerii sociali. Ministrul a menționat că patronatele susțineau că o creștere de salariu este nesustenabilă și va duce la pierderea de locuri de muncă, însă după opt ani cifrele sunt clare.

În opinia sa, principalul contraargument, pierderea locurilor de muncă, „devine ridicol”. „Atunci când ne uităm la faptul că, deși salariul minim a crescut din 2018 până astăzi, consistent, peste creșterea inflației, România nu are mai puțini angajați, nu are mai puține contracte de muncă”, a afirmat ministrul.

Florin Manole a legat discuția despre competitivitate de contextul european actual, menționând raportul Draghi și raportul Letta. Potrivit acestuia, problema de competitivitate a Europei și a României nu vine din costul cu forța de muncă, ci din prețurile la energie, dar și dintr-o problemă pe care statul, prin Ministerul Muncii, trebuie să o admită: situația ANOFM, o instituție blocată în proiectele anilor 2000 și neadaptată la piața actuală a muncii, care însă are bugete consistente din fonduri europene și ocazia de a se îmbunătăți.

Ministrul a făcut și o scurtă prezentare a situației economice actuale, arătând că economia a frânat și că există probleme bugetare, după ce din a doua jumătate a lui 2025 a început o politică de austeritate care nu a adus o situație economică, socială sau bugetară mai bună. El a adăugat că salariul minim a crescut de la jumătatea anului trecut, raportat la legea în vigoare și la directiva europeană.

Potrivit ministrului, în programul de guvernare sintagma creșterea salariului minim pe un orizont de 12 luni setează startul discuției pe acest subiect, cu un orizont de așteptare de 12 luni, nu de două luni, cât mai este până la 1 ianuarie 2027. El a precizat că discuțiile privind stabilirea unui nou salariu minim pe economie au început, iar raportul privind evoluția indicatorilor macroeconomici relevanți a fost deja trimis partenerilor sociali, urmând o comisie de dialog social și una sau două ședințe ale Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Dezbaterea a fost organizată de Blocul Național Sindical cu ocazia lansării studiului „Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026”. Potrivit confederației sindicale, la doi ani de la transpunerea directivei în legislația națională, unul din patru salariați continuă să câștige în jurul salariului minim, iar distribuția salariilor în economie nu s-a schimbat semnificativ. În plus, o treime dintre salariații cu normă întreagă, respectiv 1,71 milioane de persoane, câștigă cu maximum 5% peste nivelul salariului minim brut pe economie, la fel ca în 2024.

You may also like

Leave a Comment