BRD încheie primele nouă luni din 2026 cu un profit net de 1,176 miliarde lei
Grupul BRD a raportat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2026, în creștere cu 1,55% față de aceeași perioadă din 2025, când rezultatul net a fost de 1,158 miliarde lei, potrivit comunicatului băncii.
Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), excluzând taxa pe cifra de afaceri, a ajuns la 16,9% în primele nouă luni din 2026, față de 17,5% în perioada similară a anului precedent. Rata de adecvare a capitalului BRD, la nivel individual, s-a situat la 21% la finalul lunii septembrie 2026.
Venituri de 3,341 miliarde lei, pe fondul creșterii creditării
Veniturile grupului au totalizat 3,341 miliarde lei în primele nouă luni din 2026, în avans cu 2,7% față de aceeași perioadă din 2025. Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă peste 70% din total, au crescut cu 2,8%, până la 2,378 miliarde lei.
Veniturile din dobânzi au urcat cu 6%, pe fondul volumelor mai mari de creditare atât pe segmentul retail, cât și pe cel al companiilor. Cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 11,3%, în principal ca urmare a extinderii bazei de finanțare, în timp ce remunerarea resurselor atrase a rămas sub presiune din cauza concurenței puternice pentru atragerea fondurilor clienților.
Alte venituri bancare au fost mai mari cu 10,9%, reflectând în principal recunoașterea unor venituri nerecurente și un efect de bază din anul precedent, în timp ce rezultatul din activitățile de tranzacționare a fost mai redus, într-un context de volatilitate.
Cheltuieli operaționale stabile, în ciuda taxei pe cifra de afaceri
Cheltuielile operaționale au rămas relativ stabile în perioada analizată, în pofida mediului inflaționist și a impactului mai ridicat al taxei pe cifra de afaceri, după majorarea cotei de la 2% la 4% începând cu iulie 2025. Cheltuielile cu taxa pe cifra de afaceri au ajuns la 209 milioane lei, față de 133 milioane lei în aceeași perioadă a anului anterior.
Cheltuielile cu personalul au scăzut cu 7,4% față de primele nouă luni din 2025, pe fondul inițiativelor de optimizare a forței de muncă. Rezultatul operațional brut a urcat la 1,702 miliarde lei, în creștere cu 5,5% an/an.
Credite de 60,1 miliarde lei și depozite de 73,5 miliarde lei
Soldul net al creditelor, inclusiv finanțările prin leasing, a ajuns la 60,1 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 12,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creditarea companiilor a avansat cu 17,8%, iar cea retail cu 8,6%, susținută de cererea ridicată pentru achiziția de locuințe.
Volumul total al depozitelor a ajuns la 73,5 miliarde lei, în creștere cu 2% an/an. Depozitele retail au crescut cu 7,8%, în timp ce depozitele companiilor au scăzut cu 6,8%, pe fondul ajustării nivelului de remunerare și al concurenței pentru atragerea resurselor.
Rata creditelor neperformante (NPL) era de 2,7% la nivelul băncii, sub media sistemului bancar de 2,9% la finalul lunii august 2026, iar gradul de acoperire a acestora se situa la 67,4%. Costul net al riscului la nivelul grupului a crescut la 254 milioane lei, de la 195 milioane lei în perioada similară din 2025.
BRD Asset Management, active de 11 miliarde lei
BRD Asset Management administrează 12 fonduri de investiții pentru peste 220.000 de clienți, cu 27.000 mai mulți decât în anul precedent, și a menținut o cotă de piață de 23,5% la finalul lunii septembrie 2026. Activele totale administrate au ajuns la 11 miliarde lei, față de 8,1 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2025.
„Într-un context marcat de consolidare fiscală și de un mediu operațional tot mai provocator, Grupul BRD a înregistrat rezultate reziliente în primele nouă luni ale anului 2026. Dinamica comercială a rămas solidă, cu o creștere de 12% an/an a creditării, susținută de activitatea robustă atât pe segmentul retail, cât și pe cel al companiilor”, a declarat Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Societe Generale.
BRD – Groupe Societe Generale operează o rețea de 334 de unități, iar activele totale ale băncii se ridicau la 96,9 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2026.