Home Actualitate ProfesionalăDHL investește 400 de milioane de euro în lanțurile de aprovizionare din Europa și România

DHL investește 400 de milioane de euro în lanțurile de aprovizionare din Europa și România

by M Daniela
DHL investește 400 de milioane de euro în lanțurile de aprovizionare din Europa și România

DHL Group investește peste 400 de milioane de euro în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România

DHL Group a anunțat un program de investiții de peste 400 de milioane de euro în Europa Centrală și de Est, care vizează inclusiv România, cu un orizont de implementare până în anul 2030. Investițiile sunt destinate consolidării infrastructurii logistice, conectivității internaționale și soluțiilor tehnologice pentru lanțurile de aprovizionare.

Potrivit companiei, investițiile vor sprijini clienții în dezvoltarea de lanțuri de aprovizionare mai reziliente și mai flexibile. DHL Group precizează că planurile reflectă încrederea în potențialul de creștere pe termen lung al regiunii, într-un context în care tiparele comerțului global se transformă, iar companiile își reevaluează strategiile de producție, aprovizionare și distribuție.

Polonia, Cehia, Ungaria și România, identificate drept piețe-cheie în strategia 2030

În cadrul strategiei 2030 a DHL Group, Polonia, Cehia, Ungaria și România au fost identificate drept piețe care beneficiază de avantaje geografice puternice. Această poziționare este determinată de rolul tot mai important al acestor țări în rețelele europene de producție, comerț și distribuție, precum și de tendința pe termen lung a companiilor din afara Europei de a-și apropia operațiunile de piața europeană prin strategii de nearshoring.

Programul de investiții va acoperi mai multe divizii ale DHL Group și va susține extinderea capacităților de logistică contractuală, a infrastructurii de depozitare, a rețelelor de transport B2B, a soluțiilor de tip „control tower” pentru lanțurile de aprovizionare, precum și a serviciilor internaționale de curierat expres și a capacităților de transport de marfă.

John Pearson, CEO DHL Express: „Europa Centrală și de Est devine din ce în ce mai importantă pentru fluxurile comerciale globale”

„Europa Centrală și de Est devine din ce în ce mai importantă pentru fluxurile comerciale globale și pentru rețelele lanțurilor de aprovizionare, iar Polonia se afirmă în mod special drept unul dintre cele mai dinamice huburi logistice și de producție din Europa”, a declarat John Pearson, CEO DHL Express. „Pe măsură ce clienții caută mai multă reziliență și flexibilitate, aceștia au nevoie de parteneri logistici capabili să conecteze fără sincope producția, stocurile și piețele, dincolo de granițe. Prin aceste investiții, extindem infrastructura și conectivitatea internațională necesare pentru a susține planurile de creștere ale companiilor dinamice care contribuie la dezvoltarea economică a regiunii.

You may also like

Leave a Comment