Samsung Electronics raportează un profit de șase ori mai mare în trimestrul al treilea, susținut de cererea pentru AI
Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net din trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul cererii tot mai mari de semiconductori din sectorul inteligenței artificiale.
În perioada iulie–septembrie, cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume a înregistrat un profit net de 75.130 miliarde woni (50,5 miliarde de euro), o creștere de 514,6% față de anul precedent. Profitul operațional a ajuns la 107.400 miliarde woni (72,3 miliarde de euro), de aproape nouă ori peste nivelul atins în aceeași perioadă a anului trecut.
Compania a precizat că este prima firmă de tehnologie din lume care a înregistrat un profit operațional trimestrial mai mare de 100.000 de miliarde de woni. Totodată, cifra de afaceri a grupului sud-coreean a ajuns la 195.200 miliarde woni (131 de miliarde de euro), în creștere cu 127% în ritm anual.
Divizia de cipuri de memorie a realizat „un alt trimestru record datorită gestionării eficiente a portofoliului său de produse, cu accent pe produsele legate de inteligența artificială, în ciuda constrângerilor de capacitate”, a subliniat Samsung într-un comunicat.
Cipurile de memorie avansate, fabricate printre alții și de Samsung, beneficiază de cererea globală în creștere, deoarece sunt esențiale pentru centrele de date bazate pe inteligență artificială. Acest lucru reprezintă un avantaj pentru producătorul de cipuri și pentru rivalii săi, în ciuda îngrijorărilor legate de o posibilă supraevaluare a sectorului.
În pofida rezultatelor trimestriale record, acțiunile Samsung Electronics au înregistrat o scădere de aproape 4% la bursa de la Seul, deoarece profitul net anunțat de grupul sud-coreean a fost inferior estimărilor analiștilor.