China critică strategia UE pentru Arctica și respinge „mentalitatea de Război Rece”
China a criticat joi „mentalitatea de Război Rece” manifestată, în opinia sa, în noua strategie a Uniunii Europene pentru Arctica, într-un context de competiție strategică între marile puteri în această regiune.
„Crearea de blocuri și suscitarea confruntărilor geopolitice cu o mentalitate de Război Rece nu favorizează o dezvoltare pașnică și stabilă în regiunea arctică”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez.
Ea a subliniat că activitățile Chinei în Arctica vizează promovarea unei dezvoltări pașnice, stabile și durabile a regiunii și sunt conforme cu dreptul internațional.
Reacția Beijingului vine după ce Uniunea Europeană a prezentat marți o nouă strategie pentru Arctica. Principalele obiective ale acesteia sunt consolidarea flotei europene de spărgătoare de gheață și a sistemului de supraveghere, precum și conectarea pe termen lung a Europei și a Japoniei printr-un cablu de comunicații care ar trece prin Groenlanda și Canada.
Rusia, China și Statele Unite și-au intensificat prezența în zona arctică, atrase de poziția strategică a regiunii, de resursele naturale importante și de perspectiva facilitării circulației odată cu topirea gheții. În august-septembrie, un portcontainer chinez a ajuns în Europa pe o rută expresă prin Arctica, o premieră pentru gigantul asiatic, care i-a permis să evite Orientul Mijlociu.