Noul Guvern condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
România are un nou Executiv, după cinci luni și jumătate de la căderea Guvernului Bolojan. Plenul reunit al Parlamentului a votat marți învestitura Guvernului condus de Luca Niculescu, cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă. Au fost exprimate 338 de voturi, iar niciunul nu a fost anulat. Rezultatul oferă noului Cabinet un număr confortabil de voturi, cu 47 peste minimul necesar pentru învestitură.
După anunțarea rezultatului oficial, premierul Luca Niculescu a făcut o scurtă declarație de la tribuna Parlamentului. El a mulțumit legislativului pentru încrederea acordată și a menționat susținerea Partidului Social Democrat, a Partidului Național Liberal, a UDMR, a reprezentanților minorităților și a celorlalți parlamentari care au votat Guvernul, chiar dacă unii dintre ei au anunțat că vor rămâne în opoziție. „Este un moment important pentru România. Ieșim din aproape șase luni de criză. Ne punem imediat pe treabă, chiar din această seară vom organiza prima ședință de guvern”, a declarat Niculescu. El a adăugat că își dorește ca dialogul cu Parlamentul să continue permanent, atât din partea sa, cât și a miniștrilor din echipa pe care o reprezintă.
Priorități anunțate: românii din diaspora, minoritățile și aderarea la OCDE
Înainte de votul de învestire, premierul desemnat a susținut un discurs în plenul Parlamentului, în care a subliniat că statul român are obligația să apere drepturile românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor, să le susțină identitatea și să păstreze legături strânse cu comunitățile lor. „Milioane de români trăiesc și muncesc, astăzi, în afara granițelor și ei sunt parte a națiunii române oriunde s-ar afla”, a afirmat el, menționând o datorie aparte față de copiii români din Ucraina, care învață limba maternă în condiții de război. Niculescu a promis sprijin pentru școlile cu predare în limba română, prin manuale, profesori și burse.
Premierul desemnat a vorbit și despre minoritățile din România, pe care le-a descris drept „o adevărată bogăție națională pe care trebuie să o prețuim și să o susținem necondiționat”. Un alt obiectiv major menționat a fost aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Niculescu a arătat că a coordonat acest proces în ultimii ani și că România se află „la un singur pas de final”, mulțumind instituțiilor implicate și comisiei speciale din Parlament care s-a ocupat de dosar. „Aderarea la OCDE va însemna pur și simplu o viață mai bună pentru români”, a susținut el.
Structura noului Cabinet: 18 miniștri, majoritatea de la PSD
Lista Cabinetului propus de Luca Niculescu a fost depusă la Parlament joia trecută și cuprinde 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. PSD are în Guvern 11 miniștri și un ministru delegat, restul funcțiilor fiind ocupate de independenți.
Premierul Luca Niculescu este independent. Viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne este Marian Neacșu (PSD), iar ministru al Transporturilor și Infrastructurii — Ștefan Ovidiu Popa (PSD). La Finanțe va merge Alexandru Nazare (independent), iar la Afacerile Externe — Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent). Ministrul Justiției este Radu Marinescu (PSD), iar cel al Apărării Naționale — Ștefan Radu Oprea (PSD). Economia, Digitalizarea, Antreprenoriatul și Turismul vor fi conduse de Daniel Cătălin Zamfir (PSD), în timp ce funcția de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială îi revine lui Costinel Bogdan Dumitru (independent).
La Energie va fi Dumitru Chisăliță (independent), la Agricultură și Dezvoltare Rurală — Florin Ionuț Barbu (PSD), iar la Mediu, Apelor și Pădurilor — Natalia Elena Intotero (PSD). Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este Marcel Alexandru Stoica (PSD), cel al Investițiilor și Proiectelor Europene — Alexandru Mihai Ghigiu (PSD), iar la Muncă, Familie, Tineret și Solidaritate Socială va fi Petre Florin Manole (PSD). Sănătatea va fi condusă de Alexandru Florin Rogobete (PSD), Educația și Cercetarea de Valentin Sorin Costreie (independent), iar funcția de ministru delegat pentru Învățământ Preuniversitar îi revine lui Sorin Gabriel Ionescu (PSD). Ministrul Culturii este Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent).
Contextul formării Guvernului
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe 5 octombrie pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare. Aceasta a fost a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, pe data de 5 mai.