Home Experiențe din CompaniiMicrosoft pariază pe inginerii români în era AI: „România are un rol important”

Microsoft pariază pe inginerii români în era AI: „România are un rol important”

by M Daniela
Microsoft pariază pe inginerii români în era AI: „România are un rol important”

Microsoft mizează pe inginerii români în era inteligenței artificiale

România are potențialul de a deveni unul dintre cele mai importante centre de tehnologie și inginerie din Europa, a declarat Parul Manek, Vice President Enterprise + Cloud Engineering la Microsoft, la evenimentul care a marcat 30 de ani de prezență a companiei americane pe piața românească. Potrivit acesteia, avantajul unei țări în era inteligenței artificiale nu va veni doar din adoptarea tehnologiilor dezvoltate în alte regiuni, ci și din contribuția directă la crearea lor.

Reprezentanta Microsoft a explicat că inteligența artificială va accelera transformările din economie, sănătate, educație și cercetare, dar va remodela și competiția dintre state. „Țările care vor avea succes în această nouă eră s-ar putea să nu fie cele care doar consumă tehnologie. Ele vor contribui la crearea ei. Își vor dezvolta specialiștii. Vor investi în inovație. Și vor respecta standardele și valorile care ghidează utilizarea tehnologiei. România se află într-o poziție foarte bună pentru a face exact acest lucru”, a afirmat ea.

Talent, ambiție și expertiză în inginerie

Potrivit lui Manek, România dispune deja de o parte dintre avantajele necesare pentru a-și consolida poziția în industria tehnologică europeană, în special datorită specialiștilor în inginerie și informatică. „Talentul este aici. Ambiția este aici. Expertiza este aici. Și, din ce în ce mai mult, leadershipul este aici”, a spus ea, adăugând că țara are una dintre cele mai puternice comunități tehnice din Europa, construită pe o tradiție în matematică, informatică și excelență în inginerie.

Microsoft a intrat pe piața românească în 1996, iar în cele trei decenii care au urmat și-a extins activitățile de la operațiunile comerciale locale la proiecte de inginerie și dezvoltare cu impact internațional. În prezent, compania are aproximativ 2.000 de angajați în București, Iași și Timișoara, dintre care circa 900 sunt ingineri, iar România a devenit unul dintre centrele importante de inginerie ale grupului în regiune.

Reprezentanta Microsoft a descris această evoluție drept o poveste despre încredere. „An după an, Microsoft și-a extins investițiile pentru că echipele au livrat în mod constant rezultate excelente. Pe măsură ce responsabilitățile au crescut, a crescut și amploarea inovației”, a declarat ea. Potrivit acesteia, compania a identificat în România nu doar specialiști bine pregătiți, ci și oameni interesați să participe direct la dezvoltarea unor tehnologii noi.

Cloud suveran și soluții pentru piața europeană

Responsabilitățile echipelor locale includ în prezent proiecte din zona serviciilor cloud, a tehnologiilor pentru companii și a soluțiilor destinate suveranității digitale. Manek a subliniat că inginerii din România nu se limitează la activități de suport pentru produse dezvoltate în alte centre Microsoft, ci participă inclusiv la definirea acestora și la conturarea strategiei la nivel european.

Un exemplu este cloudul suveran, domeniu devenit tot mai important în Europa pe fondul preocupărilor privind controlul asupra datelor, securitatea infrastructurilor digitale și dependența de furnizori tehnologici din afara Uniunii Europene. Dezvoltarea inteligenței artificiale amplifică aceste preocupări, pe măsură ce tot mai multe companii și instituții europene adoptă servicii cloud și AI.

„La Microsoft, credem că utilizatorii nu ar trebui niciodată să fie nevoiți să aleagă între inovație și suveranitate. Ar trebui să le poată avea pe amândouă”, a spus Manek. Ea a arătat că echipele din România contribuie direct la dezvoltarea unor soluții destinate administrațiilor publice, instituțiilor și companiilor din industrii puternic reglementate.

„România are un rol important de jucat în acest viitor. Echipele de inginerie de aici contribuie direct la capabilități care consolidează încrederea, securitatea, reziliența operațională și suveranitatea. Într-o lume în care tehnologia a devenit o infrastructură esențială, încrederea nu este o alegere. Încrederea este o cerință. Iar ingineria are o responsabilitate profundă de a câștiga această încredere în fiecare zi”, a afirmat reprezentanta Microsoft.

Rezultate financiare în creștere, dar pierderi mai mari

Cifra de afaceri a Microsoft România a avansat anul trecut cu 15% față de anul anterior, la 894,95 milioane de lei, cel mai mare nivel atins de filiala locală a gigantului american. Totodată, pierderile s-au adâncit în 2025 pentru al treilea an consecutiv, la 55,37 milioane de lei, cu 29% mai mari față de 2024.

You may also like

Leave a Comment