Home Actualitate ProfesionalăTAROM introduce al doilea Boeing 737 MAX 8, Ivan Patzaichin, și anunță livrări în 2027

TAROM introduce al doilea Boeing 737 MAX 8, Ivan Patzaichin, și anunță livrări în 2027

by M Daniela
TAROM introduce al doilea Boeing 737 MAX 8, Ivan Patzaichin, și anunță livrări în 2027

TAROM a introdus în operare a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8, numită „Ivan Patzaichin”

Operatorul național aerian TAROM continuă procesul de restructurare și modernizare operațională prin introducerea oficială în flotă a celei de-a doua aeronave Boeing 737 MAX 8. Unitatea, care a primit numele „Ivan Patzaichin”, a debutat sâmbătă, printr-un zbor inaugural efectuat pe ruta București – Chișinău.

Aeronava a fost preluată direct din Seattle de echajele TAROM și adusă în România pentru a intra imediat în operare. Acesta reprezintă al doilea aparat de generație nouă de tip Boeing 737 MAX activ în dotarea operatorului.

Zbor inaugural pe ruta București – Chișinău, cu caracter aniversar

Din punct de vedere strategic și comercial, lansarea aeronavei pe ruta București – Chișinău marchează un moment istoric. Potrivit companiei, decizia „se înscrie în manifestările dedicate Centenarului inaugurării primelor linii aeriene naționale București – Galați – Chișinău și București – Galați – Iași – Chișinău”.

Din acest motiv, pe lângă pasageri, la zborul inaugural au participat oficialități, reprezentanți ai mass-media și membri ai familiei lui Ivan Patzaichin.

Planuri de înnoire a flotei: alte două aeronave Boeing 737 MAX, livrate în 2027

Introducerea acestui avion face parte dintr-un plan pe termen mediu de eficientizare a costurilor și a consumului de carburant. Managementul TAROM anunță că programul de înnoire a flotei va continua în primăvara anului 2027, dată la care alte două aeronave de același model Boeing 737 MAX urmează să fie livrate și integrate în programul de zbor.

You may also like

Leave a Comment