Canada se alătură împrumutului UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina
Canada a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la încheierea unui summit de două zile desfășurat la Montreal. Anunțul a fost făcut în contextul în care premierul canadian Mark Carney a precizat că țara sa va contribui cu 500 de milioane de euro în cadrul acestui împrumut.
Cele două părți au semnat vineri mai multe acorduri privind consolidarea cooperării în domenii strategice, printre care resursele minerale critice și inteligența artificială. Uniunea Europeană a acordat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027, dintre care 45 de miliarde de euro sunt prevăzute pentru anul viitor.
Suma va fi însă insuficientă, iar europenii caută noi mijloace pentru a sprijini efortul de război al Kievului. Trei state membre UE – Ungaria, Cehia și Slovacia – au negociat să nu contribuie la costurile acestui împrumut.
UE și statele sale membre sunt cel mai mare furnizor de sprijin financiar, economic, militar și umanitar pentru Ucraina. Până în prezent au fost mobilizate 231,5 miliarde de euro, dintre care 117,3 miliarde de euro furnizate de la bugetul UE sau garantate de acesta, 77,9 miliarde de euro sub formă de măsuri de asistență militară, 17 miliarde de euro ca sprijin pentru refugiații din interiorul UE, 15,5 miliarde de euro drept sprijin din partea statelor membre și 3,8 miliarde de euro constând în venituri obținute din activele rusești înghețate.