Adrian Ţuţuianu propune organizarea alegerilor parţiale o dată pe an
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Palatul Parlamentului, că intenţionează să propună ca alegerile parţiale să fie organizate o singură dată pe an, la o dată fixă.
Potrivit acestuia, o asemenea măsură ar simplifica procesul electoral şi ar permite instituţiei pe care o conduce să se pregătească mai bine pentru fiecare scrutin. Ţuţuianu a sugerat că perioada martie-aprilie ar putea deveni data fixă la care să fie programate alegerile parţiale.
„Pe viitor, ca să anticipez ce dorim să schimbăm în legislaţie, cred că alegerile parţiale ar trebui să fie organizate o dată pe an. Mă gândesc că, de exemplu, luna martie-aprilie ar putea să fie o dată fixă în care se organizează alegeri parţiale. Le faci în primii trei ani de zile din interiorul unui mandat şi anul patru nu are rost să mai organizezi alegeri parţiale pentru că vin alegerile la termen”, a declarat oficialul.
Propunerea ar urma să se aplice tuturor competiţiilor electorale
Adrian Ţuţuianu a precizat că aceeaşi abordare ar trebui utilizată pentru toate tipurile de competiţii electorale, nu doar pentru alegerile parţiale.
„O să propun, pentru că o consider benefică, organizarea alegerilor la o dată fixă. Asta elimină toate discuţiile din spaţiul public şi ajută şi Autoritatea Electorală Permanentă să se pregătească adecvat organizării unui scrutin”, a mai afirmat preşedintele AEP.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri la Palatul Parlamentului.