Home Actualitate ProfesionalăRogobete anunță schimbări în componența unor comisii din minister

Rogobete anunță schimbări în componența unor comisii din minister

by M Daniela
Rogobete anunță schimbări în componența unor comisii din minister

Ministrul Sănătății schimbă componența comisiilor de recunoaștere a titlurilor medicale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că în perioada imediat următoare va schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare.

Anunțul a fost făcut public pe Facebook, unde ministrul a subliniat că Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici, și că orgoliile personale nu își au locul în deciziile care privesc viitorul profesional al tinerilor medici.

Rogobete a precizat că a primit numeroase sesizări din partea medicilor rezidenți și a medicilor specialiști cu privire la întârzieri nejustificate în recunoașterea pregătirii profesionale, a diplomelor și a competențelor dobândite, inclusiv în alte state europene.

„Nu accept ca viitorul unui tânăr medic să depindă de orgoliile unor cadre didactice, de nepăsarea unor membri ai comisiilor sau de proceduri prelungite fără justificare”, a transmis ministrul. El a adăugat că, în loc să încurajeze întoarcerea medicilor români acasă și să le faciliteze integrarea în sistemul de sănătate, se ajunge uneori la descurajarea acestora prin întârzieri și blocaje administrative, iar acest lucru va înceta.

Ministrul a informat că a analizat situațiile semnalate și a decis să schimbe componența comisiilor care nu performează, care întârzie nejustificat soluționarea dosarelor sau care au impresia că funcțiile pe care le ocupă le aparțin.

„Respect experiența profesională și academică, dar aceasta trebuie să fie însoțită de responsabilitate, corectitudine și respect față de colegii mai tineri. Nu voi permite ca birocrația, orgoliile sau interesele personale să blocheze parcursul profesional al medicilor”, a mai declarat Alexandru Rogobete.

You may also like

Leave a Comment