Navă comercială lovită de o dronă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța
O navă comercială aflată în dificultate în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine travers de Constanța, ar fi fost lovită de o dronă, potrivit informațiilor preliminare. Potrivit unor surse, ambarcațiunea s-ar fi scufundat în urma incidentului.
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a fost alertat vineri, în jurul orei 10:00, cu privire la nava „Khoryv”, aflată în dificultate în afara apelor teritoriale ale României, la o distanță de 13 mile marine travers de Constanța.
La bordul navei se afla un echipaj format din 13 membri: 10 cetățeni ucraineni și 3 cetățeni azeri. Nava ar fi navigat sub pavilionul Insulelor Comore.
Operațiune amplă de căutare și salvare
Imediat după primirea semnalului de alarmă, nave aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au plecat în misiune pentru recuperarea marinarilor.
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a vizibilității scăzute, intervenția pe cale aeriană cu elicopterul nu este posibilă.
Până în acest moment, navele de intervenție au reușit să recupereze din apă 9 persoane în viață și un corp neînsuflețit. Echipele de salvare continuă operațiunile de căutare pentru identificarea și salvarea celorlalți 3 membri ai echipajului.
Salvatorii se îndreaptă spre locul incidentului pentru a recupera marinarii aflați în pericol de înec. Misiunea este în desfășurare, iar informațiile sunt preliminare.