Trump se declară dispus să se întâlnească cu Xi şi Putin în China
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că este pregătit să participe la o întâlnire cu omologii săi din Rusia şi China, Vladimir Putin şi Xi Jinping, care ar urma să aibă loc în China, în luna noiembrie. Declaraţia a fost făcută în timpul unui schimb de opinii cu jurnaliştii la Casa Albă.
„Dacă preşedintele Xi (Jinping) doreşte acest lucru, o voi face”, a spus Trump, precizând că o astfel de întâlnire ar fi „dedicată denuclearizării”. Totodată, el a dat asigurări că, în cazul în care reuniunea tripartită va avea loc, aceasta „nu va fi pentru Ucraina”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că o posibilă întâlnire a fost „menţionată”, având în vedere că cei trei şefi de stat ar putea participa la summitul APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), programat pe 18 şi 19 noiembrie la Shenzhen. Peskov a subliniat însă că „nicio propunere concretă şi niciun acord, nici cu privire la desfăşurarea în sine a acestei întâlniri, nici cu privire la o eventuală ordine de zi nu au fost discutate sau formulate de către cineva”.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, Vladimir Putin le-ar fi propus lui Donald Trump şi Xi Jinping o întâlnire pentru a discuta despre încheierea conflictului din Ucraina, cu ocazia summitului APEC. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a estimat totodată că orice acord final pentru a pune capăt conflictului din Ucraina „fără participarea reprezentanţilor Kievului, gata să îşi asume responsabilităţile, este imposibil”.
La Beijing, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat că „nu are nicio informaţie în acest stadiu” cu privire la o reuniune trilaterală. Întrebat pe aceeaşi temă în timpul unei vizite la Samarkand, în Uzbekistan, secretarul de stat american Marco Rubio s-a arătat evaziv: „Nu ştiu dacă acest lucru a fost finalizat”.
Şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sîbiha, a apreciat că un astfel de summit nu ar face decât să îl „încurajeze pe (Vladimir) Putin să continue acest război”, în condiţiile în care Rusia „nu poate câştiga şi nu vrea să pună capăt” conflictului. El a susţinut în schimb o întâlnire între liderii ucrainean, american şi rus.
Declaraţiile vin în contextul în care eforturile diplomatice ale Washingtonului de a pune capăt ofensivei ruseşti la scară largă în Ucraina, declanşată în februarie 2022, sunt pentru moment în impas. Donald Trump a discutat la telefon cu omologul său rus la începutul lunii octombrie, după care a anunţat un acord între Washington şi Moscova pentru achiziţionarea de motorină rusească şi a semnat un decret prin care scutea Rusia de noi sancţiuni americane. În paralel, el l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că „nu vrea să pună capăt” războiului, pe fondul reizbucnirii tensiunilor dintre Washington şi Kiev.