NOD Cloud, compania mixtă lansată de Network One Distribution și Be-Cloud Group
Network One Distribution (NOD), unul dintre liderii pieței de distribuție electro-IT din România, controlat de Iulian Stanciu, și Be-Cloud Group, lider paneuropean specializat în distribuția soluțiilor Microsoft Cloud, AI și securitate, anunță lansarea NOD Cloud. Noua companie mixtă urmărește să accelereze dezvoltarea afacerilor resellerilor IT și ale furnizorilor de servicii IT managed (MSP) din România, precum și a serviciilor oferite de aceștia clienților lor.
NOD Cloud preia activitatea de distribuție a soluțiilor Microsoft Cloud a NOD și reunește experiența companiei pe piața locală, relațiile comerciale cu peste 3.400 de parteneri și infrastructura operațională cu anvergura europeană a Be-Cloud Group, expertiza în tehnologiile Microsoft și modelul de distribuție axat pe soluții cloud.
Pentru partenerii din România, noua companie își propune să asigure continuitatea colaborării și beneficii suplimentare. Relațiile comerciale locale și modelul de servicii cunoscut de parteneri rămân în centrul activității, iar NOD Cloud va beneficia de rețeaua extinsă de parteneri Microsoft a Be-Cloud Group, de competențele sale în soluții cloud și de experiența acumulată prin programul Microsoft Cloud Solution Provider (CSP).
„În ultimii ani, am dezvoltat NOD dincolo de modelul tradițional de distribuție, investind în competențe și în afaceri specializate în domenii cu potențial de creștere pe termen lung. Cloud-ul, inteligența artificială și securitatea cibernetică sunt printre aceste direcții, iar prin parteneriatul cu Be-Cloud Group accelerăm dezvoltarea activității în zona soluțiilor Microsoft Cloud”, a declarat Andrei Militaru, CEO Network One Distribution.
Be-Cloud Group se numără printre primii 50 de parteneri Microsoft CSP la nivel global și primii 30 din regiunea EMEA. Strategia sa se bazează pe parteneriate cu distribuitori locali cu poziție consolidată, relații comerciale puternice și experiență operațională, astfel încât competențele și relațiile dezvoltate la nivel local să fie completate de resursele unui grup european specializat.
„Piața IT din România are o rețea solidă de parteneri și un potențial important în zona soluțiilor cloud, AI și securitate. Prin asocierea cu NOD, ne alăturăm unui distribuitor cu o poziție puternică pe piața locală, care cunoaște nevoile resellerilor și furnizorilor de servicii IT din România”, a declarat Lenny Vercruysse, President & Founder al Be-Cloud Group.
Activitatea NOD Cloud se va concentra pe dezvoltarea businessului partenerilor în zona soluțiilor Microsoft 365, Azure, Copilot, precum și a tehnologiilor Microsoft pentru securitate și productivitate bazată pe inteligență artificială. Pe lângă accesul la soluții și licențe, resellerii și MSP-urile vor primi resurse și expertiză pentru dezvoltarea competențelor tehnice și comerciale, astfel încât să extindă gama de servicii și să abordeze proiecte mai complexe.
„Adopția serviciilor cloud și integrarea inteligenței artificiale schimbă modul în care companiile își dezvoltă și administrează infrastructura IT, dar și tipul de servicii solicitate partenerilor tehnologici. Pentru reselleri și MSP-uri, oportunitățile includ și dezvoltarea de noi servicii, iar aceasta este direcția în care vrem să dezvoltăm NOD Cloud”, a declarat Constantin Neacșa, Director General NOD Cloud.