Home Actualitate ProfesionalăCCR discută sesizarea lui Grindeanu privind un conflict juridic Guvern-Parlament

CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind un conflict juridic Guvern-Parlament

by M Daniela
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind un conflict juridic Guvern-Parlament

CCR analizează sesizarea lui Grindeanu privind un conflict constituțional între Guvern și Parlament

Curtea Constituțională a României ar putea lua miercuri o decizie în cazul sesizării formulate de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.

Grindeanu a solicitat Curții Constituționale să constate existența acestui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern și să stabilească conduita de urmat pentru restabilirea ordinii constituționale.

În sesizare se arată că „conflictul juridic de natură constituțională este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competențe de legiferare delegată”.

De asemenea, documentul susține că reglementarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și la Senat – a transformat Guvernul „dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituțional”.

Conform sesizării, din analiza cronologiei procedurale și a conținutului actelor normative implicate reiese că Guvernul a procedat la extinderea substanțială a proiectului inițial al ordonanței de urgență în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

„Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că «Completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului»”, se mai arată în sesizare.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.

You may also like

Leave a Comment