România și alte 16 state UE cer menținerea agriculturii și coeziunii ca priorități în bugetul european
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România, alături de alte 16 state membre ale Uniunii Europene, solicită menținerea agriculturii și a coeziunii ca priorități centrale în următorul exercițiu bugetar european. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Grupul „Prietenilor Coeziunii”, format din 17 state membre UE, a transmis o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Președinte rotativ al Consiliului Uniunii Europene. Demersul are loc în perspectiva următoarelor etape ale negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual.
„Împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, am reunit 17 state membre UE din Grupul ‘Prietenilor Coeziunii’ în jurul unui obiectiv comun: menținerea agriculturii și a coeziunii ca priorități centrale în următorul exercițiu bugetar european”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, statele semnatare urmăresc menținerea nivelului global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună, precum și alocarea de resurse suplimentare pentru priorități de importanță majoră, precum securitatea și apărarea, competitivitatea, conectivitatea, securitatea energetică și reziliența.
„În același timp, reafirmăm disponibilitatea de a lucra în mod constructiv la noi resurse proprii, care ar putea atenua presiunea asupra bugetelor naționale”, a transmis șeful statului.
La începutul lunii septembrie, Nicușor Dan declara, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, că România își dorește un buget UE ambițios, cu sume consistente pentru coeziune și agricultură.
„În primul rând, ne dorim un buget al Uniunii Europene ambițios, ne dorim sume consistente pentru capitolul de coeziune și capitolul de agricultură, tocmai pentru ca să reparăm decalajele între cetățenii diferitelor țări europene. Ne interesează foarte tare pilonul cu privire la competitivitate, din nou aici țintim o reducere a decalajului între țări europene și ne dorim ca companii din țări mai puțin dezvoltate europene, cum este România, să poată să aibă acces la fonduri de competitivitate”, afirma președintele referitor la viitorul buget al Uniunii Europene 2028-2034.