România și Polonia, avertizate de Comisia Europeană pentru nerespectarea normelor de siguranță offshore
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Poloniei și României, solicitând celor două state membre să respecte pe deplin normele UE privind siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore, prevăzute în Directiva 2013/30/UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Trimiterea unui aviz motivat reprezintă a doua etapă a procedurii de infringement. Directiva 2013/30/UE urmărește să reducă accidentele majore în operațiunile petroliere și gaziere offshore și să limiteze consecințele acestora asupra vieții umane, a mediului marin și a economiilor costiere.
Comisia consideră că Polonia și România nu își îndeplinesc pe deplin unele dintre obligațiile care le revin în temeiul normelor UE de a preveni eventualele accidente la instalațiile offshore pentru operațiunile petroliere și gaziere și de a interveni pentru a le face față.
Având în vedere cererea de energie la nivelul UE, aceste operațiuni offshore contribuie la asigurarea unei aprovizionări sigure cu energie. Normele UE privind siguranța activităților offshore sunt importante deoarece un accident produs într-o țară poate cauza daune economice și de mediu și vecinilor săi.
Ca urmare a scrisorilor de punere în întârziere trimise în septembrie 2021, statele membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a remedia deficiențele identificate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită Polonia și România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.