SUA amenință cu interzicerea exporturilor de motorină și cer Europei să elibereze rezervele strategice
Administrația americană a solicitat Germaniei și Franței să scoată motorină din rezervele lor de urgență pentru a contribui la calmarea prețurilor globale la combustibili, avertizând că, în caz contrar, ar putea impune o interdicție privind exporturile americane de motorină, au declarat pentru Reuters mai multe surse apropiate discuțiilor.
Avertismentul semnalează o intensificare a presiunilor asupra Europei, în contextul în care președintele american Donald Trump analizează o posibilă interzicere a exporturilor de motorină pentru a reduce prețurile din Statele Unite, înainte de alegerile din noiembrie, relatează Agerpres.
Reuters a relatat anterior că Washingtonul și-a exprimat nemulțumirea, în special față de Franța și Germania, despre care oficialii americani consideră că nu și-au onorat pe deplin angajamentele anterioare privind accesarea rezervelor de petrol și produse rafinate. „Este în interesul Europei să colaboreze cu Statele Unite, în timp ce noi analizăm diverse modalități de a spori oferta de produse rafinate și de a reduce costurile pentru consumatori”, a declarat un oficial american pentru Reuters.
O a doua sursă, dintr-o capitală europeană, a precizat că SUA au solicitat Uniunii Europene să pună pe piață 120 de milioane de barili de motorină în următoarele șase luni. Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat miercuri presei că administrația SUA se așteaptă ca Europa să anunțe în curând noi livrări de motorină.
„Am pierdut o parte din exporturile de motorină din Orientul Mijlociu, deși lucrăm la reluarea acestora, și am pierdut exporturile de motorină din China. Așadar, există numeroase întreruperi”, a spus Chris Wright.
Un oficial de la Palatul Elysee a declarat că președintele francez Emmanuel Macron și Donald Trump nu au discutat despre această problemă în timpul întâlnirii lor de săptămâna trecută, desfășurată în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Totuși, oficialul a precizat că Macron va convoca o videoconferință a liderilor din țările G7 pentru a aborda problema creșterii prețurilor la combustibili și a disponibilității globale a produselor rafinate, inclusiv coordonarea eliberării unor rezerve, în colaborare cu Agenția Internațională pentru Energie.
Europa a devenit tot mai dependentă de combustibilul din SUA după interzicerea importurilor din Rusia, ca urmare a invaziei din Ucraina, și după ce conflictul americano-israelian cu Iranul a perturbat livrările din Orientul Mijlociu.